Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Energiei a dezvăluit cum arată factura lui la curent: "Orice român se poate uita acasă"

Ministrul Energiei a dezvăluit cum arată factura lui la curent: "Orice român se poate uita acasă"

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, îi îndeamnă pe români să citească cu mare atenție facturile lor. Acesta spune că este exclus ca românii să plătească mai mult pe energie decât au făcut-o până acum.

Ministrul Energiei a dezvăluit cum arată factura lui la curent: "Orice român se poate uita acasă"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    31 Ian 2024   •   10:40

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, că prețurile la energie electrică și gaze naturale au scăzut cu siguranță dacă ne raportăm la aceeași perioadă a anului trecut sau la vârful crizei energetice.

"După cum știți, un furnizor nu cumpără toată cantitatea de energie electrică sau de gaze naturale pe care are nevoie să o furnizeze populației sau agenților comerciali de pe bursă, de pe piața zilei următoare.

Are contracte care se încheie pe 6 luni, pe un an de zile și se face o medie a zilelor, iar mai mult decât atât și pe schema actuală avem un plafon de 0,31 de leipe kwh, dar sunt furnizori care facturează sub plafon și orice român se poate uita pe factură acasă", a spus Burduja.

Acesta spune că facura lui de acasă arată că furnizorul îl facturează sub plafon, ceea ce este un semn foarte bun și este convins că românii vor plăti pe energie cel mult la fel cum au plătit și până acum, dar că există posibilitatea să achite mai puțin.

"Am văzut că, de exemplu, pe factura mea, sunt facturat undeva la 0,24 – 0,26 lei pe kwh. Deci se poate merge sub acest plafon. Acum desfășurăm o evaluare tehnică cu propuneri pentru eventuale ajustări ale OUG 27, dar pentru toți românii, cel mai important mesaj este că vor plăti cel mult cât au plătit până acum. Noi încercăm să scădem și mai tare facturile", a mai spus Burduja.

Propunerile vor veni după discuții cu ANRE. 

Burduja a mai spus că s-au făcut controale la mai multe companii din domeniu anul trecut și au fost aplicate de către ANRE sancțiuni de circa 10 milioane de euro, iar anul acesta "vor crește aceste amenzi".

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close