Antena 3 CNN Actualitate Munți de gunoaie în Sectorul 1, abandonați chiar de Primărie. Comisarii Gărzii de Mediu sunt la fața locului

Munți de gunoaie în Sectorul 1, abandonați chiar de Primărie. Comisarii Gărzii de Mediu sunt la fața locului

Șoseaua Odăii este plină de deșeuri depozitate necontrolat. Comisarii Gărzii de Mediu sunt deja acolo.

Munți de gunoaie în Sectorul 1, abandonați chiar de Primărie. Comisarii Gărzii de Mediu sunt la fața locului
Sursa foto: captura antena 3
de Raluca Bîrcă    |    09 Feb 2022   •   14:03

Bănuită pentru această acțiune de depozitare organizată este chiar Primăria Sectorului 1, care riscă o amendă de cel puțin 100.000 de lei.

Exista și alte sesizări legate de Primăria Sectorului 1, motiv pentru care în continuare comisarii vor merge în control la sediul primăriei.

Este vorba despre tone de deșeuri care zac în curtea Administrației Domeniului Public a Sectorului 1, una dintre instituțiile care ar trebui să asigure salubrizarea în acest sector. Cabluri, deșeuri de vegetație și reziduuri din construcții sunt doar câteva dintre deșeurile depozitate acolo. 

În urmă cu aproximativ un an, în momentul în care autoritățile au decis demolarea acelor spații comerciale de la stațiile de metrou, deșeurile rezultate de acolo au fost aduse chiar cu girul Primăriei Sectorului 1, spun comisarii Gărzii Naționale de Mediu. 

La acel moment, Primăria nu avea un contract cu o firmă de salubrizare și implicit nu avea acces la gropile de gunoi. 

Locuitorii din zonă au fost deranjați de prezența deșeurilor, la fel și angajații ADP, astfel încât au făcut mai multe sesizări la Garda Națională de Mediu. Comisarii au ajuns în curtea ADP în această dimineață, au făcut fotografii, au verificat documente și urmează să aplice sancțiuni și să comunice rezultatul anchetei în doar câteva zile. 

×
Subiecte în articol: Sector 1 gunoaie
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close