Antena 3 CNN Actualitate Lege nouă pentru pensionare. Toate casele teritoriale de pensii din țară vor avea această obligație

Lege nouă pentru pensionare. Toate casele teritoriale de pensii din țară vor avea această obligație

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi actul normativ pentru a completa legea care se referă la sistemul unitar de pensii publice. Astfel, toate casele teritoriale de pensii din țară vor avea o nouă obligație.

pensii-romani-instanta
Sursa foto: Antena 3
de Claudia Popovici    |    04 Apr 2022   •   23:20

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, actul normativ pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, conform noii legi, casele teritoriale de pensii sunt obligate să informeze angajatorul în momentul în care un angajat își depune cererea de pensionare.

Până acum decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care depune cererea de pensionare, nu și angajatorului.

Prin intermediul acestei legi, cu această notificare angajatorul va putea cauta un nou angajat, care să îi ia locul persoanei care a decis să se pensioneze.

„Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parțiale sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia”, arată legea promulgată de Klaus Iohannis.

O nouă categorie de români poate ieși mai repede la pensie | Legea a fost publicată în Monitorul Oficial  

Este vorba despre cei care lucrează în termocentralele pe bază de cărbune şi în extracția de cărbune

În această săptămână a fost publicată în Monitorul Oficial legea care le dă dreptul salariaților încadrați pe anumite locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă să iasă mai devreme la pensie.

Aceste modificări permit personalului care a lucrat în termocentralele pe bază de cărbune şi în extracția de cărbune să iasă mai repede la pensie, notează mediafax.ro.

Prezenta lege prevede ca la articolul 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (43) se introduce un nou alineat, alineatul (44), cu următorul cuprins:

”(44) Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”.

Prezenta lege intră în vigoare la trei zile de la data publicării.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close