“Să fie caldă apa, /Să se bălăcească fata!” au fost versurile melodiei ascultate de cei doi polițiști locali, îmbracați în uniformă, care au început să danseze și să chiuie, deși se aflau cu mașina pe drumuri publice.
La un moment dat, unul dintre ei strigă numele senatoarei AUR "Șoșoacă! și începe să râdă, continuând să se distreze pe ritmuri de manele.
Pe versurile, “Că și-a luat costum de baie colorat,/ Unicat și mulat,/ Îi stă bine parcă e turnat” cei doi polițisti locali de la intervenții dansau, ca la petrecere, în mașină.
Șeful celor doi polițiști: "Eu nu înțeleg de ce erau așa euforici"
Vasile Chelaru, șeful Poliției Locale, a declarat pentru presa locală că știa de filmare de două zile și că deja a demarat o anchetă disciplinară internă. Până la acest moment nu se știe dacă cei doi erau într-o misiune sau nu. Conform declarațiilor acestora, se pare că veneau spre serviciu, erau în mașina personală a unuia dintre ei, însă afirmațiile nu au fost verificate.
“Am văzut și eu acum două zile acest video și am demarat o cercetare disciplinară a celor doi. Ei spun că nu se aflau într-o misiune, iar momentul filmat de ei ar fi în timpul când ei veneau la serviciu pentru a-și prelua tura.
Chiar dacă sunt din Bârlad, se pare că unul dintre ei era la o casă particulară la Bădeana și și-a rugat colegul să vină să-l ia la serviciu pentru a nu întârzia.
Eu nu înțeleg de ce erau așa euforici, dar ancheta va stabili toate circumstanțele. Vom verifica dacă într-adevăr filmarea nu era în timpul orelor de program și cum a ajuns acel material video pe rețelele de socializare.
Cei doi angajați până acum au avut o conduită ireproșabilă, chiar sunt doi polițiști locali de nădejde, cu inițiativă. Nu știu ce sancțiuni vor primi, noi avem stabilite prin regulament o serie de măsuri de la avertisment, mustrare scrisă sau reducerea salariului pe o perioadă de timp definită”, a spus comandatul Poliției Locale.