x close

Premierul Dăncilă, primele declarații după discuția cu Klaus Iohannis: Am avut o discuție telefonică cu președintele pe tema miniștrilor

17 Iul 2019   •   12:31
Premierul Dăncilă, primele declarații după discuția cu Klaus Iohannis: Am avut o discuție telefonică cu președintele pe tema miniștrilor  foto: guv.ro

Premierul Viorica Dăncilă a făcut o serie de declarații după discuția pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis. 

Dăncilă a mulțumit tuturor celor care au asigurat succesul președinției române a Consiliului UE. 

„Mulțumesc colegilor miniștri, reprezentanților României la Bruxelles, dar și partenerilor noștri europeni, alături de care am făcut echipă și ne-au onorat cu încrederea lor”. 

Premierul a făcut și o serie de precizări cu privire la programul de internship al Guvernului României. 

„Astăzi am avut plăcerea de a găzdui la Palatul Victoria ceremonia de deschidere a celei de-a șasea ediții a programului oficial de internship al Guvernului României. Succesul acestui program e confirmat de numărul mare al tinerilor care au aplicat și în acest an, precum și de faptul că printre cei interesați sunt studenți absolvenți ai facultăților de prestigiu din mai multe țări europene. Am îmbunătățit legea internshipului și am mărit indemnizația lunară oferită fiecărui intern”. 

Dăncilă le-a mulțumit ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, și ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru implicare și activitatea desfășurată. 

„Vrem să redăm românilor încrederea în instituțiile publice. Aș vrea să fie clar că deciziile pe care le luăm la nivel politic se bazează atât pe evaluările la nivelul fiecărui ministru, dar și pe încrederea cetățenilor la nivelul cabinetului. Vreau să le mulțumesc miniștrilor Meleșcanu și Carmen Dan pentru implicare. Obiectivul meu e să avem o echipă performantă”.

Viorica Dăncilă a precizat și ce a discutat la telefon cu președintele Klaus Iohannis. 

„Am avut o discuție telefonică cu Klaus Iohannis în legătură cu transmiterea celor trei nominalizări. Îmi doresc ca noii colegi să preia cât mai repede portofoliile pentru că avem multe măsuri de pus în practică”.

Citeşte mai multe despre:

premierul Dancila iohannis
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati