Antena 3 Actualitate Prima reacție a avocatei Ingrid Mocanu, după ce a primit sentința în dosarul ANRP: „Ne așteptam. E foarte clar că dosarul a fost de la început foarte politic”

Prima reacție a avocatei Ingrid Mocanu, după ce a primit sentința în dosarul ANRP: „Ne așteptam. E foarte clar că dosarul a fost de la început foarte politic”

de S.T.    |    14 Feb 2018   •   16:38
Prima reacție a avocatei Ingrid Mocanu, după ce a primit sentința în dosarul ANRP: „Ne așteptam. E foarte clar că dosarul a fost de la început foarte politic”
Sursa foto: Foto: captură Antena 3

Curtea de Apel București a dat miercuri primele sentințe în dosarul retrocedărilor de la ANRP.

Fostul șef ANI, Horia Georgescu, a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar avocata Ingrid Mocanu a primit aceeași sentință.

Decizia nu este definitivă.

„Ne așteaptam toți la această soluție. Am primit pedeapsă maximă cu executare, e foarte clar că dosarul a fost de la început foarte politic. A fost repartizat unei individe care nu are nicio legatură cu magistratura. Pe parcursul procesului am formulat nouă cereri de recuzare respinse toate. Am formulat cinci cereri de strămutare, pentru că era evident că nu vom avea parte de un proces echitabil”, a spus avocata Ingrid Maocanu.

„Când am văzut unde a fost repartizat dosarul, am anticipat soluția fără niciun fel de dubiu. Chiar ne mirăm că avem așa puțin. Cererea de strămutare are termen mâine(...). Ne așteptam la soluție, avem reacțiile făcute. S-au făcut presiuni, e o pură formalitate pentru dânsa judecata”, a mai spus Ingrid Mocanu, miercuri, la ANtena 3.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close