Antena 3 CNN Actualitate Proteste PRO şi CONTRA proiectului Roşia Montană, programate pentru duminică

Proteste PRO şi CONTRA proiectului Roşia Montană, programate pentru duminică

Proteste PRO şi CONTRA proiectului Roşia Montană, programate pentru duminică
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Sep 2013   •   10:42
Protestele pro şi contra proiectului Roşia Montană continuă, atât în judeţul Alba, cât şi în Capitală.

Astăzi, pentru prima dată, minerii îi invită pe protestatarii din Piaţa Universităţii la un dialog intermediat de mass-media, în care ambele tabere să îşi spună punctul de vedere. 
 
La protestul de azi de la Roşia Montană sunt aşteptaţi, potrivit sindicaliştilor, mii de oameni. Totodată, ortacii care au protestat în  subteran se întorc în mină pentru câteva ore şi îi cheamă pe jurnalişti să coboare împreună cu ei ca să vadă care sunt condiţiile din subteran. 
 
La Roşia Montană este aşteptat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care îi va informa pe mineri despre Comisia Specială a Parlamentului, pentru Roşia Montană. 
 
Cei care se opun proiectului Roşia Montană vor protesta şi ei, azi, în Piaţa Universităţii din Capitală.
 

×
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close