Antena 3 CNN Actualitate Religie Disidentul rus Alexei Navalnîi câștigă Premiul Saharov 2021

Disidentul rus Alexei Navalnîi câștigă Premiul Saharov 2021

Parlamentul European a acordat miercuri Premiul Saharov 2021 pentru apărarea drepturilor omului și libertatea de gândire opozantului rus Alexei Navalnîi

Disidentul rus Alexei Navalnîi câștigă Premiul Saharov 2021
Sursa foto: Twitter/ndtvfeed
de Alexandra Ionescu    |    20 Oct 2021   •   17:37

Premiul Saharov, înființat în 1988 și numit după disidentul sovietic Andrei Saharov, este acordat în fiecare an celor care luptă pentru drepturile omului sau democrație.

Parlamentul European a acordat miercuri Premiul Saharov pentru drepturile omului disidentului rus, Alexei Navalny, care anul trecut a supraviețuit unui atac cu Noviciok, un agent neurotoxic de tip militar. 

Drept răspuns acestei situații, UE a impus sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi din cauza otrăvirii lui Navalnîi şi a încarcerării sale.

Kremlinul a negat repetat acest fapt şi refuză să deschidă o anchetă în cazul respectiv. Putin a declarat la 22 octombrie 2020 că a cerut personal parchetului să-i permită lui Alexei Navalnîi să plece la Berlin pentru tratament.

Într-un tweet, grupul PPE, cel mai mare grup din Parlamentul European, a anunţat a anunțat premiul și a cerut președintelui rus Vladimir Putin "să-l elibereze pe Alexei Navalny. Europa solicită libertatea sa - și a tuturor celorlalți deținuți politici", potrivit AFP.

Navalny a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace din acest an

Mișcarea condusă de tânărul de 45 de ani a fost interzisă ca „extremistă”, iar unii dintre aliații săi au fost obligați să părăsească Rusia sub presiunea autorităților.

Alexei Navalnîi este un om politic al opoziției ruse, activist anticorupție și adversar politic major al președintelui rus Vladimir Putin. S-a remarcat pe scena internațională prin organizarea de manifestații împotriva președintelui Putin și a guvernului său, prin participarea la alegeri și prin apelurile la reforme împotriva corupției din Rusia.

În august 2020, Navalnîi a fost otrăvit și a petrecut mai multe luni în convalescență la Berlin. A fost arestat la întoarcerea în Moscova și a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, din care i-au fost scăzute lunile de arest la domiciliu, într-un dosar de fraudă datând din 2014, pe care el, organizaţii neguvernamentale şi mai multe capitale occidentale îl consideră ca fiind motivat politic.

Navalnîi a intrat în greva foamei o perioadă îndelungată la sfârșitul lunii martie 2021, pentru a protesta împotriva lipsei de acces la asistență medicală. În iunie 2021, o instanță rusă a scos în afara legii birourile rețelei regionale a lui Navalnîi și Fundația Anticorupție a acestuia, ambele considerate în prezent ca extremiste și nedorite de către autoritățile ruse.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este decernat anual de Parlamentul European. Premiul a fost înființat în 1988 pentru a le aduce un omagiu persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Este numit astfel în onoarea fizicianului sovietic și a dizidentului politic Andrei Saharov, iar premiului este în valoare de 50.000 EUR.

Anul trecut, Parlamentul a acordat premiul opoziției democratice din Belarus, reprezentată de. Consiliul de coordonare, o inițiativă a „femeilor curajoase”, precum și a unor personalități politice și reprezentanți ai societății civile.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close