
În fiecare an, după sărbătorile pascale, apare aceeași întrebare în rândul gospodinelor: când se spală rufele după Paște? Săptămâna Luminată, considerată o perioadă sfântă, vine cu tradiții și restricții bine împământenite, inclusiv în ceea ce privește treburile casnice. Deși obiceiul popular recomandă evitarea muncilor grele în aceste zile, calendarul ortodox oferă repere clare despre momentul în care se pot relua activitățile obișnuite, inclusiv spălatul rufelor.
Luni, a doua zi de Paște, este o zi de mare sărbătoare, notată cu cruce roșie în calendar. În multe sate din țară, obiceiurile s-au respectat cu sfințenie: nașii au fost vizitați de fini, iar mesele au fost pline cu bucate alese. Tot atunci, fetele nemăritate au fost stropite cu apă de flăcăii din sat – un ritual vesel, despre care se spune că aduce noroc în dragoste și o căsătorie apropiată.
De ce e interzis spălatul rufelor în zilele de sărbătoare
În zilele marcate cu cruce roșie, cum sunt Lunea și Marțea din Săptămâna Luminată, treburile casnice – inclusiv spălatul rufelor – sunt complet interzise. Aceste zile sunt considerate sfinte și trebuie petrecute în rugăciune, liniște și comuniune cu cei dragi.
Marțea Albă, adică a treia zi de Paște, este și ea prilej de sărbătoare. Femeile împart pască, vin și colaci și fac vizite la rude sau prieteni, întorcând astfel vizitele din Duminica Învierii. Totodată, tradiția spune că nici în această zi nu este bine să muncești, inclusiv în gospodărie.
Când se pot spăla rufele după Paște
Superstițiile din lumea satului vechi spun că nu este bine să se lucreze deloc în Săptămâna Luminată. Mai mult, există credința că femeile care cos în această perioadă riscă pedepse divine, cum ar fi trăsnetul.
Totuși, potrivit Calendarului Ortodox, există zile în care se pot face treburi casnice, inclusiv spălatul rufelor. Este vorba despre zilele care nu sunt marcate cu cruce roșie: miercuri, joi și sâmbătă. În aceste zile, gospodinele pot reveni la activitățile obișnuite, însă cu măsură și respect față de spiritul sărbătorii.
Vineri este din nou o zi marcată cu cruce roșie – Izvorul Tămăduirii, o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, care amintește de una dintre minunile sale.
Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii, când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Toma, cel care s-a îndoit de Învierea Domnului, dar care a ajuns apoi să o mărturisească cu credință deplină.