Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie | Cum află fetele de Ziua Cucului când se mărită

Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie | Cum află fetele de Ziua Cucului când se mărită

În lumea satului tradiţional, Blagoveştenia sau Ziua cucului anunţă venirea primăverii, iar odată cu această sărbătoare, potrivit tradiţiei populare, fetele pot afla peste cât timp se vor mărita.

Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie | Cum află fetele de Ziua Cucului când se mărită
Sursa foto: Imran Shah/Flickr
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Mar 2023   •   10:00

Buna Vestire sau Blagoveştenia este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. 

Sărbătoarea cu cruce roşie Buna Vestire aminteşte tuturor credincioşilor de momentul în care Îngerul Domnului, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a rostit Maicii Domnului: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”.

Potrivit scrierilor bisericeşti, cuvintele rostite de Arhanghelul Gavriil sunt o dovadă lămuritoare a Sfintei Treimi, Tatăl cu puterea Sa cea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu întrupat în pântecele Fecioarei Maria şi Duhul Sfânt care se pogoară asupra ei.

Buna Vestire mai poartă şi numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului. Astfel că, există o serie de tradiţii de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, pe care creştinii le respectă cu sfinţenie.

Citeşte şi: Buna Vestire, sărbătoare cu cruce roşie. Tradiţii şi obiceiuri la creştini

Ce înseamnă şi care este originea cuvântului Blagoveştenie

Buna Vestire sau Blagoveştenia mai este denumită în calendarul popular şi Ziua Cucului. Cântecul acestei păsări are o semnificaţie aparte în ziua de 25 martie.

Blagoveştenia este, de fapt, denumirea populară a acestei mari sărbători creştine.

Cuvântul Blagoveştenie sau Blagovestanie, frecvent utilizat în limbajul popular, provine din verbul a blagoslovi, cuvânt de origine slavă – sl. blagosloviti – cu sensul a binecuvânta.

Din cele mai vechi timpul şi până astăzi, s-au păstrat o serie de obiceiuri şi tradiţii de de Blagoveştenie.

Printre cele mai importante obiceiuri şi tradiţii pe care credincioşii le fac de Blagoveştenie se numără: apa şi sare pe prag pentru îngeri, se consumă peşte, se scot hainele la soare, se dă cu tămâie prin curţi şi prin case, pentru alungarea duhurilor rele, se ard obiecte vechi nefolositoare.

Totodată, de sărbătoarea Buna Vestire sau Blagoveştenie nu se pun ouă la cloşcă, deoarece s-ar putea să nu iasă pui, iar pescarii nu aruncă cu mămăligă în apă etc.

Citeşte şi: Cea mai puternică rugăciune de Buna Vestire, sărbătoare cu cruce roşie | Deschide porţile Raiului dacă este rostită pe 25 martie

Blagoveştenia, Ziua cucului. Fetele află peste cât timp se mărită

Tot în limbaj popular, Blagoveştenia se mai numeşte şi Ziua cucului, deoarece pasărea cânta pentru prima dată în acel an.

Potrivit tradiţiilor populare, fetele care vor să se căsătorească pot să afle, numărând de câte ori cântă cucul, câţi ani mai au de aşteptat până se va ivi sortitul, iar dacă pasărea nu cântă, căsătoria va avea loc în curând.

De Blagoveştenie sau Ziua Cucului, oamenii trebuie să fie curaţi şi să aibă bani în buzunar. 

În lumea satului tradiţional, sărbătoarea Blagoveşteniei s-a sprapus cu o altă sărbătoare din calendarul popular: Ziua Cucului. 

Ziua Cucului s-a păstrat în lumea satului tradiţional, aceasta fiind definită ca fiind ziua în care cucul cântă pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, "dacă în ziua de Blagoveştenie timpul va fi frumos, tot anul are să fie bun. Şi cum va fi vrem ea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşti. Iar dacă de Buna Vestire se află şi frunză verde, atunci anul va fi cu belşug"., scrie doxologia.ro

În Moldova, Ziua Cucului era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor. Astfel, în Ziua Cucului nu se puneau cloştile, pentru că se credea că din ouăle ouate acum nu ies pui. De altfel, despre aceste ouă se credea că nu erau nici măcar bune de mâncat.

×
Subiecte în articol: Buna Vestire Blagoveştenie
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close