Antena 3 CNN Actualitate Religie Papa Francisc se retrage de la reuniunea COP28 din Dubai: "Medicii i-au cerut să nu efectueze călătoria"

Papa Francisc se retrage de la reuniunea COP28 din Dubai: "Medicii i-au cerut să nu efectueze călătoria"

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a anunțat Vaticanul, sporind astfel îngrijorările legate de sănătatea sa.

Papa Francisc se retrage de la reuniunea COP28 din Dubai: "Medicii i-au cerut să nu efectueze călătoria"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    28 Noi 2023   •   22:48

Papa, în vârstă de 86 de ani, urma să înceapă vineri o vizită de trei zile la Dubai, iar Vaticanul declarase marți la prânz că va continua călătoria.

"Deși starea clinică generală a Sfântului Părinte s-a îmbunătățit, în ceea ce privește gripa și inflamația tractului respirator, medicii i-au cerut papei să nu efectueze călătoria planificată pentru zilele următoare în Dubai", a precizat marți seara Vaticanul.

Papa a fost de acord să nu călătorească "cu mare regret", precizând că va analiza modalitățile prin care liderul romano-catolicilor din lume ar putea contribui la discuțiile de la distanță.

Într-un briefing marți după-amiaza, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, spusese că Francisc va susține unul dintre discursurile principale la Dubai sâmbătă și va avea întâlniri bilaterale în aceeași zi cu aproximativ 30 de persoane, inclusiv cu aproximativ 20 de șefi de stat. De asemenea, Papa se întâlnise marți cu episcopii spanioli aflați în vizită la Vatican.

Citește și: Klaus Iohannis pleacă în Dubai, după festivitățile de Ziua Națională a României

Papa a făcut din protecția mediului una dintre pietrele de temelie ale pontificatului său. Într-un document publicat în octombrie, Francisc a făcut apel la cei care neagă schimbările climatice și la politicieni, spunând că nu pot trece cu vederea cauzele umane ale acestora sau să ia în derâdere faptele științifice în timp ce planeta "s-ar putea să se apropie de punctul de rupere".

Francisc a mai spus că tranziția către energie curată, regenerabilă și renunțarea la combustibilii fosili nu se face suficient de repede.

Vaticanul anunțase luni că Papa își va limita activitățile în această săptămână pentru a-și conserva forțele după ce a contractat gripa.

O tomografie computerizată efectuată sâmbătă la un spital din Roma a exclus pneumonia, dar a detectat o inflamație la plămânii papei care a provocat dificultăți de respirație. El primea antibiotice pe cale intravenoasă, a precizat luni Vaticanul.

În tinerețe, în Argentina, țara sa natală, lui Francisc i-a fost extirpat o parte dintr-un plămân.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close