Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciunea către Sfinții Constantin și Elena care îți protejează căsnicia. Reface căsnicii în prag să se destrame

Rugăciunea către Sfinții Constantin și Elena care îți protejează căsnicia. Reface căsnicii în prag să se destrame

Rugăciunea către Sfinţii Constantin şi Elena este una foarte puternică, şi se rosteşte atunci când este nevoie de un ajutor sufletesc pentru cei aflaţi la nevoie. Rugăciunea are putere dumnezeiască dacă este rostită în ziua praznicului.

Rugăciunea către Sfinții Constantin și Elena care îți protejează căsnicia. Reface căsnicii în prag să se destrame
Sursa foto: Pexels.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Mai 2022   •   17:30

Sfinţii Constantin şi Elena 2022 sunt sărbătoriţi, astăzi, de creştinii ortdocşi. În tradiţia populară, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena este numită şi Constandinul Puilor sau Constantin Graur.

După ce le-a fost dezlegat glasul la Vlăsie, la 11 ianuarie, iar perioada de împerechere şi de construire a cuiburilor (la Dragobete) s-a încheiat de multă vreme, păsările au deja pui pe care îi învaţă să zboare.

Ziua se serbează în special pentru apărarea recoltelor. În trecut exista obiceiul ca, pentru a preîntâmpina distrugerea strugurilor de către grauri, podgorenii să nu lucreze în această zi.

Rugăciunea către Sfinții Constantin și Elena care îți protejează căsnicia. Reface căsnicii în prag să se destrame

"Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, Voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri. Voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului. Voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori.

Pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă neputincioşilor. Ci mijlociţi la Dumnezeu şi la preacurata Lui Maică şi pururea Fecioara Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană. Și pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre.
Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena, rugați-vă pentru noi!

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm. Daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri. Voi sunteţi mijlocitori Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă.

Auziţi-ne şi pe noi acum. Alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viaţă. Și vindecaţi neputinţele noastre. Tămăduiţi bolile noastre. Potoliţi răutatea noastră. Izgoniţi pe vrăjmaşii nosştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi în linişte să trăim. Ajutaţi-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi-vă milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă zicem către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! Amin!"

×
Subiecte în articol: rugaciune Sfinţi Constantin şi Elena
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close