Antena 3 CNN Actualitate Religie Sâmbăta Mare. Tradiţii şi obiceiuri în această zi de mare sărbătoare

Sâmbăta Mare. Tradiţii şi obiceiuri în această zi de mare sărbătoare

Sâmbăta Mare. Tradiţii şi obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
de S.T.    |    15 Apr 2017   •   08:06

SÂMBĂTA MARE. În ziua Sâmbetei Mari, conform tradiției străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit, scrie traditii-superstitii.ro. Pot termina, însă, toate treburile casei.

SÂMBĂTA MARE. Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează.

SÂMBĂTA MARE. Ca obiceiuri românești și tradiții, în Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.

×
Subiecte în articol: paste 2017 sarbatoare traditii
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close