x close

Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci azi și ce nu trebuie să mănânci

de M.Z.    |    14 Oct 2016   •   08:25
Sfânta Parascheva. Ce nu ai voie să faci azi și ce nu trebuie să mănânci 418 Foto: pixabay.com

Credincioşii o sărbătoresc vineri pe Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşiului şi a întregii Moldove, iar tradiţiile şi obiceiurile pentru acestă zi s-au păstrat de-a lungul timpului.

De Sfânta Parascheva nu se lucrează, nici la serviciu şi nici în acasă, pentru a te feri de pericolul bolilor de ochi şi durerilor de cap, potrivit Libertatea.ro

La ţară, bătrânii nu făceau nici focul de Sfânta Parascheva.

De Sfânta Parascheva nu se spală şi nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână, spun tradițiile. 

Tot azi, nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce.

De asemenea, de Sfânta Parascheva se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Sfânta Parascheva este sărbătorită şi în alte state cu o puternică comunitate ortodoxă, ca Grecia şi Bulgaria.

Citeşte mai multe despre:

sfanta parascheva sarbatoare
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati