Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul. Ce să nu faci pe 7 ianuarie, ca să-ți meargă bine tot anul

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul. Ce să nu faci pe 7 ianuarie, ca să-ți meargă bine tot anul

Pe 7 ianuarie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit tradiţiei, cine nu este vesel în această zi de sărbătoare, va fi trist tot restul anului.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul. Ce să nu faci pe 7 ianuarie, ca să-ți meargă bine tot anul
Sursa foto: Doxologia.ro
de Georgiana Adam    |    06 Ian 2022   •   17:00

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărătești să fie cinstite și persoanele care au luat parte la evenimente.

Fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, a cărui naștere fusese anunțată de îngerul Gavriil, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinerețe o viață ascetică, retrăgându-se în deșertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune și meditație.

În anul 26 a început să propovăduiască și să boteze, vestind venirea lui Mesia-Iisus (Izbăvitorul), fapt pentru care este numit Înaintemergător.

Momentul cel mai important al activității sale este întâlnirea cu Iisus, la al cărui botez în râul Iordan, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul asistă la prezența Duhului Sfânt sub înfățișarea unui porumbel și are revelația împlinirii profeției sale privind venirea adevăratului Mesia.

În predicile sale, care au un pronunțat caracter moral și social, polemizează cu partidele religioase (saducheii și fariseii), susținând îndreptarea moravurilor, dreptatea, cinstea, buna conviețuire.

Îl acuză de incest pe Irod Antipa, regele Iudeii, fapt pentru care este încarcerat și decapitat, la cererea soției lui Irod, Irodiada și a fiicei vitrege a acestuia, Salomeea.

Biserica Creștină a fixat mai multe sărbători pentru prăznuirea sa: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua nașterii (24 iunie) și ziua morții sale (29 august).

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Tradiţii şi obiceiuri la români de sărbătoare cu cruce roşie Sfântul Ioan Botezătorul

Pe 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântul Ion este bine să petreci și să râzi. Cine nu se bucură azi, va fi nefericit tot anul.

Mare atenție, la petrecere nu se bea vin roșu, deoarece această băutură amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței. Se bea vin alb, sfințit la Biserică.

De sărbătoare Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, nu se stinge candela! Aceasta arde pentru bunăstare în familie. În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.

Totodată, de Sfântul Ion nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor.

Ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

Sfântul Ioan, protectorul pruncilor și ajutător la mare necaz

Ce să nu faci pe 7 ianuarie, ca să-ți meargă bine tot anul

Se știe, din tradiția populară, că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor. Se spune că această zi este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

Un obicei întâlnit în anumite zone ale țării în această zi este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ioan Botezătorul, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața acestei zile la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiția ne spune că în dimineața acestei zile fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Potrivit tradiției populare, după această sărbătoare se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.

×
Subiecte în articol: calendar ortodox Sf Ion traditii
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close