Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Ce este strict interzis să faci pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Ce este strict interzis să faci pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului

La 15 august, Biserica Ortodoxă praznuiește Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare. Ce este strict interzis să faci pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului
Sursa foto: Doxologia.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Aug 2022   •   18:00

Adormirea Maicii Domnului este considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii", este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august.

Pentru acest moment, credincioşii s-au pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.

Despre Maica Domnului, Sfânta Tradiție a Bisericii consemnează începând cu secolul al IV-lea, atât în Apus cât și în Răsărit, într-o serie de scrieri, date despre persoana și rolul Maicii Domnului în iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Între părinții și scriitorii din Răsărit care au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii și în special omilii și imne se află: Ioan Damaschin, Gherman, patriarhul Constantinopolului (715-730), patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Teodor Studitul.

Ridicarea la cer în slavă, pentru maternitatea sa divină

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă, potrivit Agerpres.

După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, și-a dat duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.

Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.

Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Este păcat să faci aceste lucruri în ziua de Adormirea Maicii Domnului

Spălatul rufelor, chiar și cu mașina de spălat, este interzis la orice mare sărbătoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face excepție. Se spune că cine spală haine în timp ce oamenii sunt la biserică va avea parte numai de ghinioane toata viața.

Nu e bine să te scalzi, 15 august. Se spune că în această zi nu e bine să te scalzi în râuri de munte, altfel vei fi „lovit" de soartă.

Nu ai voie să te tunzi de Sfânta Maria . Acest lucru este valabil atât pentru femei cât și pentru bărbați. În cazul bărbaților, daca se tund și aruncă părul la gunoi, riscă să chelească.

Obiceiuri şi tradiţii de Adormirea Maicii Domnului

Ziua de 15 august este ultima în care mai poți culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afecțiuni.

Nu este bine să stai cu ușa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune că Fecioara Maria poate intra oricând în casele creștinilor pentru a împărti harul sau divin.

Daca ai de făcut un drum important de făcut, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune că în această zi pot avea descărcări electrice pentru a arata supărarea Fecioarei Maria față de oamenii necredincioși și neuniți. Plecarea la drum de unul singur arată egoism și independență. Daca vrei să fii protejat, deși mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciulița sau un obiect sfințit și vei fi în afarz oricarei primejdii.

Chiar daca nu mai este post, ziua de 15 august trebuie respectată. Masa de Sfânta Maria trebuie să fie cât mai cumpătată.

×
Parteneri
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
x close