Antena 3 CNN Actualitate Un român și-a umplut portbagajul cu mâncare și a plecat în Thassos: ”Am luat la all inclusive”

Un român și-a umplut portbagajul cu mâncare și a plecat în Thassos: ”Am luat la all inclusive”

Un român a decis să meargă în vacanță în Thassos cu mașina. Însă pe lângă toate bagajele împachetate, bărbatul a făcut și cumpărături pentru mesele din vacanță.

Un român și-a umplut portbagajul cu mâncare și a plecat în Thassos: ”Am luat la all inclusive”
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Sep 2022   •   12:56

Drept urmare, el și-a umplut portbagajul cu alimente și a făcut și un plan de mese bine stabilit. Românul a împărtășit cu internauții experiența sa din Grecia pe un grup specializat în păreri de acest gen. 

”Și am sosit în Thasos. Am luat la all inclusive??” a scris Daniel pe Facebook.

Două zile mai târziu, Daniel a postat mai multe fotografii cu felurile de mâncare gătite de el din alimentele pe care le-a luat de acasă.

”Partea a doua, mâncare adusă cu portbagajul. Taverna Aragazum.greek. Vă las adresa? Meniul respectiv: Ostropel de pui, Legume făcute la aburi cu ulei de măsline de Thassos, Salată cu roșii din grădina mea, Vișinată de la congelator, Și șpriț alb de Drăgășani (corespondență preț restaurant aproximativ 100 €)”.

La final de sejur, Daniel a făcut și o postare cu părerea lui despre Thassos.

”La final de sejur, «Bucătărașul» pleacă din Thassos. Taverna «Aragazum» se închide. Primele și ultimele impresii. Zic ultimele, pentru că nu obișnuiesc să merg de două ori în același loc (lumea este prea mare pentru a bate pasul pe loc, mai sunt multe de văzut).

- Insula este mai frumoasă decât mă așteptam.

- Serviciile de cazare (am înconjurat toată insula de la N la S și de la W la E) sunt slabe și nu reflectă prețul.

- Motoarele (motociclete etc.) de pe toate străzile și ulițele, deranjează toată insula și strică liniștea atât ziua cât și noaptea, ar trebui interzise în Thassos. Aici se vine în primul rând pentru baie, nu să te tutezi pe asfalt.

- Mâncarea este bună și se gătește bine. Am gustat din specialitățile grecești și da, sunt grozave. Nu însă și prețurile, care sunt piperate, după părerea mea.

- Nu mi-a plăcut puielnița de taverne care te sufocă la orice colt de stradă. În Limenaria de exemplu, pe promenada de 1km de la mare, erau lipite una de alta sute de taverne, ai impresia că te afli într-un carnaval culinar.

- Plajele mi-au plăcut cele sălbatice (Tripiti cea mai frumoasă), cele etichetate cu «skala» sunt aglomerate și obositoare. Dintre toate plajele populate cea mai ok mi s-a părut Golden Beach.

- Satele de localnici sunt adevărate muzee în aer liber, foarte frumoase.

- Produsele autohtone din Thassos sunt de înaltă calitate. Am luat câte puțin din fiecare Cel mai bun ulei este în zona Rachoniu Cel mai bun vin este în satul Rachoniu la Muzeul vinului (7€ L) Cea mai bună miere (de mană) am luat-o din Panaghia sat.

- Mănăstirea Sf. Arhanghel Mihai este unică în toată lumea prin decorațiunile în piatră, dar și pentru regulile lor absurde… Mănăstirea Sf. Pantelimon se află în vârful muntelui, este asfalt până acolo, dar este părăsită.

- Nu există viață de noapte decât dacă ieși să mănânci ceva la o tavernă.

- De poliție nu dai, traficul este pe cont propriu.

- Zona de West este cea mai puțin rezonabilă după mine, plaje mici. Strada principală trece prin fața tuturor vilelor, menținând un zgomot ridicat.

- Apa este și tulbure pe alocuri și plină de vegetație însă dacă cauți puțin stânga-dreapta dai de apă clară și de un albastru-turcoaz. În general, marea arată de nota 10+.

- Am găsit locuri ideale pentru scufundări și snorkeling. Colcăie marea de pești În concluzie a fost o vacanță frumoasă Rămâi cu bine Thassos și ai grijă de românașii noștri. Călătoria mea continuă dincolo de Kavala… (Mulțumesc Thassos Forum).

×
Subiecte în articol: thassos roman Grecia
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close