Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Alertă la un spital din România. Operațiile au fost amânate

Alertă la un spital din România. Operațiile au fost amânate

Alertă la un spital din România. Operațiile au fost amânate
10 Mai 2016   •   17:03

Mai multe operații programate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, unde a fost constatată o probă neconformă, au fost amânate, fiind efectuate doar urgențele, până la dotarea unității cu noi dezinfectanți. Directorul medical al unității a declarat că miercuri se va relua activitatea normală, scrie Agerpres.

'La ora asta ne-am oprit programul operator, pentru că nu mai folosim produsele astea (de la Hexi Pharma — n.r.), dar nici altele nu găsim. Doar urgențele (se efectuează — n.r.)', a declarat, marți, într-o conferință de presă, managerul SJU Alba Iulia, Nicoleta Coșarcă.

Ea a menționat că în total este vorba de 5-6 operații care erau planificate pentru luni și marți și care au fost astfel amânate.

'Dacă nu au fost siguri că vor să intre nici cu urgențele, am lăsat la latitudinea chirurgilor să facă cum consideră, împreună cu directorul medical', a subliniat managerul SJU Alba Iulia. Nicoleta Coșarcă a precizat că pentru urgențe s-a luat împrumut 'de undeva' o cantitate de doi-trei litri de iod.

Managerul a adăugat că s-a accesat SEAP și s-a făcut o comandă de dezinfectanți necesari pentru o lună, toate cele trei produse înlocuite fiind din import, dar furnizate de o firmă din România.

'Mâine (miercuri — n.r.) ne sosesc produsele necesare și se va relua activitatea normală', a afirmat directorul medical Dan Crainic.

Directorul economic, Diana Mârza, a menționat că spitalul din Alba Iulia a avut contracte din 2006 cu Hexi Pharma, de la care unitatea a achiziționat trei din cele treisprezece tipuri de dezinfectanți folosiți, respectiv betadina (pentru pacienți), săpun chirurgical (uzitat de personalul medical în Blocul operator) și tablete de clor (pentru dezinfecția veselei, a apelor uzate și în grupurile sanitare). Restul produselor sunt din Franța și Germania.

SJU Alba Iulia se regăsește pe lista spitalelor din România unde au fost descoperite probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziției ministrului Sănătății.

Șeful Compartimentului Prevenire, Control, Infecții Nosocomiale, medicul epidemiolog Simona Căbulea, a menționat că au fost recoltate cinci probe, din care au ieșit pe tegumente, după spălarea cu săpun, doi germeni, un stafilococ epidermidis, nepatogen, și un stafilococ aureus coagulazo negativ. Analiza a fost efectuată în laboratorul spitalului.

Simona Căbulea a subliniat că la câteva zile a fost efectuat un nou test, din același lot de produse, inclusiv în laboratorul Direcției de Sănătate Publică, și că nu a mai apărut niciun germen.

'La două zile am reluat din același lot de produs și nu a mai apărut nimic', a menționat medicul epidemiolog. Căbulea a spus că nu are nicio explicație pentru această diferență.

×
Subiecte în articol: dezinfectanti
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close