Antena 3 CNN Actualitate Sănătate România atinge vârful sezonului de gripă | INSP: 27 de decese și 140.000 de infecții. Spitalele sunt pline, iar medicii în alertă!

România atinge vârful sezonului de gripă | INSP: 27 de decese și 140.000 de infecții. Spitalele sunt pline, iar medicii în alertă!

Spitalele sunt pline după ce România atinge vârful valului de gripă. Autorităţile au anunţat că au oprit exportul de medicamente pentru gripă şi răceală.

România atinge vârful sezonului de gripă | INSP: 27 de decese și 140.000 de infecții. Spitalele sunt pline, iar medicii în alertă!
Sursa foto: Pixabay/4330009
de Cristina Ştefan    |    19 Ian 2023   •   17:49

Specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că săptămâna viitoare se va stabili dacă astăzi a fost sau nu vârful acestui val de gripă, având în vedere că în ultima săptămână s-au înregistrat aproximativ 140.000 de mii de infecții respiratorii acute cu aproape 40% mai multe cazuri față de săptămâna anterioară.

Cazurile de gripă au crescut de la 4629 la aproximativ 5100, iar cele mai multe au fost înregistrate în București, Timiș dar și în Iași.

În acest sezon au murit 27 de români din cauza gripei, aflându-se printre cei care și-au pierdut viața și pacienți cu Flurona, dar și cu triplă infecție, potrivit INSP.

Românii care au murit din cauza gripei au între 0 și 65 de ani.

Citește și: Alimentul banal care te ajută când ești răcit sau ai gripă: "Conține un aminoacid important"

MInisterul Sănătății a suspendat exportul de antibiotice și antitermice pentru copii

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că au suspendat exportul de antibiotice și antitermice pentru copii, pe o perioadă de trei luni, la scurt timp după ce Comisia Europeană a dat un răspuns favorabil în acest sens din partea Comisiei Europene.

”În luna ianuarie 2023, autorităţile române au notificat Comisiei Europene proiectul de „Ordin privind aprobarea Listei medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar pe o perioadă de 3 luni” şi au solicitat adoptarea în procedura de urgenţă prevăzută la articolul 6 alineatul (7) din Directiva (UE) 2015/1535. După examinarea proiectului de ordin, Comisia consideră că solicitarea adoptării în procedură de urgenţă este justificată”, a transmis Comisia Europeană.

Măsuri de protecţie sanitară recomandate de INSP

Dată fiind creșterea numărului cazurilor de gripă pe teritoriul României, INSP recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară:

  • Spălați-vă pe mâini în mod regulat cu apă și săpun;
  • Acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel atunci când strănutați și aruncați-l după utilizare. Nu reutilizați batistele sau șervețelele. Virusul gripei și alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate;
  • Dacă nu aveți un șervețel disponibil, strănutați acoperindu-vă în totalitate nasul și gura cu pliul brațului;
  • Aerisiți zilnic încăperile în care desfășurați activități;
  • Evitați locurile aglomerate , iar dacă acestea nu pot fi evitate, este recomandată purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare etc.;
  • Stați acasă când sunteți bolnav. Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medicului dumneavoastră de familie;
  • Nu duceți copilul în colectivitate și în alte locuri aglomerate dacă are semne și simptome de gripă, până la dispariția acestora și adresați-vă medicului de familie pentru recomandările necesar a fi urmate

×
Subiecte în articol: gripa epidemie decese medicii
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close