Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministerul Sănătăţii anunţă investiţii de 3 miliarde de euro din bani europeni pentru spitalele din România

Ministerul Sănătăţii anunţă investiţii de 3 miliarde de euro din bani europeni pentru spitalele din România

Ministerul Sănătăţii a publicat, astăzi, metodologia pentru acordarea avizului de oportunitate pentru investiţii de 3 miliarde de euro din bani europeni pentru construcţia, reabilitatea, modernizarea şi dotarea cu echipamente medicale a spitalelor din România.

de Alin Tarnovschi    |    04 Iul 2023   •   12:29

Programul este finanţat din Programul Operaţional Sănătate 2023-2027. Pe lângă cele 2 miliarde distribuite deja de Ministerul Sănătăţii în anul 2022, acum, prin eforturi susţinute, ministrul Alexandru Rafila demarează un nou proiect prin care se vor investi alte 3 miliarde pentru modernizarea şi construcţia de unităţi sanitare noi.

Metodologia este publicată pe site-ul ms.ro la secţiunea dedicată Program Sănătate 2023-2027.

Spitalele, Consiliile Judeţene, primăriile sau ministerele şi instituţiile cu reţea proprie, vor trimite la minister, conform metodologiei, propunerea de proiect. În urma analizei efectuate de echipa Ministerului Sănătăţii, aceştia vor primi avizul de oportunitate şi ulterior vor intra în procedura de evaluare la Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene în vederea semnării contractului.

Ministerul Sănătăţii a simplificat procedurile, astfel că, pentru obţinerea avizului, solicitanţii trebuie să facă dovada că dețin terenul, să aibe finalizat studiul de fezabilitate la momentul depunerii și să se incadreze în plafoanele bugetare aprobate prin OUG: 45 milioane euro pentru spitalele orăşeneşti, 75 milioane euro pentru spitalele municipale și 500 milioane euro pentru spitalele judeţene şi institutele regionale sau naţionale.

Investitiile eligibile constau în: reabilitare, modernizare, extindere, dotare şi construcţii noi.

×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close