Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Prof. Dr. Vlad Ciurea, despre al optulea mister al creierului: "Aşa apar visele premonitorii"

Prof. Dr. Vlad Ciurea, despre al optulea mister al creierului: "Aşa apar visele premonitorii"

De cele mai multe ori, oamenii caută să înțeleagă semnificația viselor pe care le-au avut peste noapte. Prof.Dr.Vlad Ciurea a dezbătut acest subiect în cartea sa intitulată "Sănătatea creierului pe înţelesul tuturor".

Prof. Dr. Vlad Ciurea, despre al optulea mister al creierului: "Aşa apar visele premonitorii"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Ian 2023   •   08:00

Prof.Dr.Vlad Ciurea a vorbit, în cartea sa intitulată "Sănătatea creierului pe înţelesul tuturor", despre cele zece mistere ale creierului, iar unul dintre ele este visul.

Potrivit neurochirurgului, al optulea mister al creierului, care este studiat şi în privinţa căruia se caută încă un răspuns din partea cercetătorilor, este visul. Aceste vise nu s-au putut explica în totalitate.

Multe dintre aceste vise reprezintă o descifrare, o reinterpretare a realității prin care am trecut. Totodată, neurochirurgul mai spune că, acest mister al creierului ne prezintă, exact cu preocupările de peste zi, pe care le-am efectuat şi vrem în continuare să le rezolvăm.

Prof.Dr. Vlad Ciurea mai spune că unele dintre aceste vise au chiar şi o componentă spirituală. "Există oameni care au văzut în vis un anumit sfânt, preot, anumite minuni sau anumite elemente spirituale cu totul deosebite. Nu pot fi contestate", afirmă neurochirurgul în cartea sa "Sănătatea creierului pe înţelesul tuturor".

Citeşte şi: Obiceiul banal care duce la boli grave ale creierului | Prof. dr. Vlad Ciurea: "Este o greșeală totală"

Prof.Dr. Vlad Ciurea: "Nu putem explica de ce, sau cum"

Există o explicaţie ştiinţifică chiar şi pentru persoanele care îşi visează părinții în apropierea zilelor în care au loc ritualurile religioase, de parastas. "Te concentrezi asupra faptului că au trecut 7 ani şi bunicului sau tatei trebuie să îi faci un parastas. Gândindu-te constant la acest lucru, îţi apare în somn şi vizualizezi ultima imagine a bunicului sau a tatei legată de acest lucru.", a mai spus neurochirurgul.

Pe de altă parte, neurochirurgul mai vorbeşte despre vise ca o rezolvare la anumite probleme care nu au fost rezolvate peste zi. Prof.Dr.Vlad Ciurea aminteşte aici de Dmitri Mendeleev, care a visat organizarea tabelului elementelor, dar şi despre scriitorii care au visat o serie întreagă de lucruri şi pe care a doua zi le-au trecut imediat pe hârtie.

Prof. dr. Vlad Ciurea mai spune în cartea sa că visele se produc în perioada unui somn foarte adânc. Neurochirurgul afirmă că, cu cât somnul se aprofundează, cu atâta visele capătă conținut mult mai complex.

"Sunt persoane predispuse spre vise, mai ales persoanele de sex feminin, şi sunt persoane, în special cele care au muncă fizică foarte grea, de genul datului cu târnăcopul sau spartul pietrelor, care cad late şi nu mai au niciun fel de vis pentru că se odihnesc total. Se trezesc a doua zi şi lucrează la fel ca-n ziua anterioară. Este într-adevăr un mare mister al creierului, despre care nu ştim exact unde începe şi unde se termină.", mai spune acesta.

Vezi şi: Alimente care fac bine creierului. Prof. dr. Vlad Ciurea: "E fantastic acest produs pentru funcția cerebrală"

Visele care se referă la Divinitate sunt o componentă absolut deosebită. Neurochirurul aminteşte aici despre Împărăteasa Elena care s-a trezit noaptea, şi-a chemat garda şi-a plecat pe muntele Golgota, iar când a ajuns acolo, a spus: Aici a fost răstignit Iisus!.

"De unde a simțit, de unde a ştiut? Şi sunt şi alte persoane care au avut asemenea vise. Sunt multe alte exemple în lume şi-n literatură de asemenea persoane care au vise de localizare perfectă a unei întâmplări petrecute cu zeci de ani înainte. Nu putem explica de ce, sau cum, pur şi simplu... ştiinţific!", a mai spus neurochirurgul Vlad Ciurea în cartea sa.

×
Subiecte în articol: Vlad Ciurea vise divinitate
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close