Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Răsturnare de situație în cazul demisiei celor doi medici de la Spitalul Colentina. Propunerea făcută de primarul Gabriela Firea

Răsturnare de situație în cazul demisiei celor doi medici de la Spitalul Colentina. Propunerea făcută de primarul Gabriela Firea

Răsturnare de situație în cazul demisiei celor doi medici de la Spitalul Colentina. Propunerea făcută de primarul Gabriela Firea
04 Sep 2017   •   20:57

Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari de la Spitalul Clinic Colentina, Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale. De asemenea, Firea le-a solicitat să facă o propunere pentru funcţia de manager, aceasta fiind medicul Lelia Iliescu, scrie news.ro.

"Primarul General, Gabriela Firea, i-a propus doctorului Ionuț Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie al spitalului Colentina.Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte, până vineri, 8 septembrie 2017, un raport detaliat referitor la problemele de personal și dificultățile în derularea procedurilor de achiziții de materiale medicale cu care se confruntă Spitalul Colentina.

Situaţie critică la Spitalul Colentina! Fondatorul Secţiei de Neurochirurgie, Ionuţ Gobej, a demisionat. Motivul este incredibil

Gabriela Firea a discutat astăzi cu cei doi medici neurochirurgi demisionari de la Spitalul Colentina, Ionuț Gobej și Dorin Bica, despre problemele pe care aceștia le reclamă. „Am avut o discuție constructivă și corectă cu domnii doctori Gobej și Bica. Medicii trebuie ajutați în activitatea lor pentru că de ei depinde viața pacienților. Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona și i-am asigurat de tot sprijinul meu", a declarat Firea, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei.

Gabriela Firea i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie. În același timp, le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al spitalului Colentina. Medicii Gobej și Bica au propus-o pe dna dr. Lelia Iliescu. In cadrul întâlnirii, Primarul General le-a explicat celor doi medici ca actuala Administratie a sprijinit, inca de la inceputul mandatului, domeniul sanatatii si ca, in acest sens, s-au alocat sume importante, in premiera, pentru reabilitarea celor 19 spitale, precum si pentru dezvoltarea retelei de medicina scolară.
"Pentru mine, ca si pentru dumneavoastra, primeaza binele cetateanului, al pacientului, iar politizarea acestui domeniu nu poate fi benefica. Referitor la criza de personal la care faceti referire, va informez ca am solicitat urgentarea procedurilor de suplimentare a posturilor in spitalul Colentina. Totodata, potrivit legii, in urmatoarea perioada se vor organiza si concursurile de ocupare a posturilor de manager pentru toate cele 19 spitale aflate in subordinea PMB. "a spus Gabriela Firea, se mai arată în comunicat.

Primarul General a menționat că dorește o analiză a aspectelor semnalate de cei doi medici precum și găsirea unor soluții urgente pentru remedierea lor. „Din păcate, problemele referitoare la plata orelor suplimentare se regăsesc în toate spitalele din țară. În scurt timp se va găsi o soluție legală pentru plata medicilor și a asistentelor care fac ore suplimentare. În ceea ce privește achizițiile de materiale medicale, problemele provin în principal din modul în care s-a acționat în trecut. Spitalul Colentina a primit numeroase amenzi din partea autorităților de control al achizițiilor publice pentru nerespectarea prevederilor legale. Actuala conducere, din momentul în care s-a instalat, a început verificarea acestor achiziții”, a mai spus Primarul General.
”Dr. Gobej și Bica m-au asigurat că activitatea secției de neurochirurgie a Spitalului Colentina nu va avea de suferit, operațiile urmând a se face după graficul stabilit de către ceilalți medici neurochirugi. Am speranța însă că vor reveni asupra deciziei de astăzi”, a subliniat Gabriela Firea. Invitati fiind de catre Edilul Sef sa faca parte din proiectul aflat in curs de realizare al Spitalului Metropolitan, cei doi medici au declarat ca sunt deschisi acestor propuneri si ca spera ca in viitor, toate aceste disfunctionalitati, inclusiv legislative, sa se clarifice, in beneficiul pacientilor, mai aminteșe comunicatul.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close