Antena 3 CNN Actualitate Încercare de muşamalizare la Complexul Energetic Oltenia. Unui şef i s-a făcut rău în timpul controlului unde au murit trei oameni

Încercare de muşamalizare la Complexul Energetic Oltenia. Unui şef i s-a făcut rău în timpul controlului unde au murit trei oameni

Un șef de la Complexul Energetic Oltenia a leșinat în timpul controlului trimis de ministrul Virgil Popescu. Omul a sunat singur la 112 ca să ceară ajutor. O echipa Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate un document care arată încercarea de mușamalizare a accidentului produs ieri, când trei mineri au murit.

Încercare de muşamalizare la Complexul Energetic Oltenia. Unui şef i s-a făcut rău în timpul controlului unde au murit trei oameni
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    Andreea Borboros    |    18 Ian 2023   •   16:52

Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control pentru a vedea cum a fost posibil ca angajații de la Complexul Energetic Oltenia să meargă la muncă înghesuiți ca sardelele.

O echipa Antena 3 CNN a descoperit că noul șef de la cariera Jiu Sud, care ieri a fost șeful schimbului 1 al minerilor, nu a trecut nimic în dreptul rubricii de evenimente care au apărut în timpul turei, deși au murit 3 oameni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Neregulile la Cariera Jiu Sud par a fi din ce în ce mai mari. Se poate observa chiar și încercarea de a mușamaliza tragedia în care 3 mineri și-au pierdut viața, iar alți 10 au fost duși la spital după ce au suferit răni grave.

Am intrat în exclusivitate în posesia documentului care arată faptul că noul șef numit aici la Jiu Sud, a fost cel care nu a raportat tragedia, în raportul de activitate a schimbului, din care făceau parte și minerii care au fost ieri implicați în accidentul de la carieră.

La rubrica unde ar fi trebuit să semnaleze tragedia, acesta a tras o linie. Neregulile sunt la orice pas.

Citește şi: Mărturia fratelui unui miner mort în accidentul de la CE Oltenia: ”Au avut avarii pe care le-au ascuns” | Cine este vinovat de tragedie

Minerii de aici vorbesc de la lipsa echipamentului de protecție, la mașinile improprii cu care sunt transportați la circa doi kilometri de baza carierei și, de asemenea, de drumurile greu practicabile în care nu s-a mai investit piatră încă de anul trecut.

Citește şi: O demisie și două concedieri, în conducerea CEO, după accidentul în care au murit trei mineri.

Corpul de Control a ajuns astăzi la Târgu Jiu și vorbim aici de specialiști trimiși de către Ministerul Energie. Aceștia vor trebui să stabilească cu exactitate ce anume s-a întâmplat, cine nu și-a făcut datoria și din vina cui au murit cei 3 mineri, iar ceilalți 10 au ajuns pe un pat de spital.

De asemenea, în paralel, polițiștii din Târgu Jiu au deschis și ei o anchetă. Se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citește şi: Şef ITM Gorj, despre accidentul de la Complexul Energetic Oltenia: "S-a demarat o cercetare. Când am avut control s-au dat amenzi foarte mari"

Și experții din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au fost aici, au ridicat documente, au stat de vorbă cu angajații, au ridicat documente inclusiv de la sediul Complexului Energetic Oltenia, acolo unde astăzi un angajat de la achiziția a solicitat, prin intermediul 112 ajutor medical, după ce i s-a făcut rău, spune el, în urma unui scandal cu cei din conducerea CEO.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close