Antena 3 CNN Actualitate Social Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată: ”Ultimii trei ani au fost de mare chin”

Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată: ”Ultimii trei ani au fost de mare chin”

Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată: ”Ultimii trei ani au fost de mare chin”
01 Noi 2017   •   10:47

Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a cerut, miercuri, să fie eliberat condiţionat, el declarând în faţa instanţei că familia sa are mai multă nevoie de el ca oricând, adăugând faptul că ultimii trei ani „au fost un chin”, din cauza iernilor petrecute în spatele gratiilor.

Cererea de liberare condiţionată s-a judecat miercuri, la Judecătoria Sectorului 4.

În ultimul cuvânt, prin care şi-a motivat cererea de liberare condiţionată, fostul ministru a spus că şi-a asumat faptele pentru care a fost condamnat şi a muncit pentru a câştiga zile de libertate.

„Când eram ministru am aprobat codurile penale, am considerat că două treimi e suficient pentru executare. În aceşti opt ani mi-am asumat fapta. Ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar. Am un băieţel de cinci ani. Am muncit 200 de zile, în fiecare zi m-am trezit la 5.00 şi am mers la muncă. Am participat la toate activităţile din penitenciar. Familia mea şi copiii mei au mai multă nevoie decât oricând de mine. Vă rog să îmi aprobaţi eliberarea condiţionată”, a spus Gabriel Sandu.

Judecătoria Sectorului 4 a rămas în pronunţare în cazului cererii de punere în libertate a fostului ministru al Comunicaţiilor.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close