Antena 3 CNN Actualitate Social ”Pe cuvânt”, cu Ana Iorga: Evitarea cacofoniei naşte monştri

”Pe cuvânt”, cu Ana Iorga: Evitarea cacofoniei naşte monştri

”Pe cuvânt”, cu Ana Iorga: Evitarea cacofoniei naşte monştri
21 Feb 2016   •   18:06
Una dintre cele mai frecvente greşeli de exprimare cacofonia. Mai mult, atunci când încercîm să evităm cacofoni, facem alte greșeli.
 
În fiecare duminică, de la ora 17.40, în cadrul emisiunii Secvențial, Ana Iorga vă prezintă PE CUVÂNT, un mic curs de supravieţuire a limbii române în jungla de astăzi. 

Printre cei care fac cacofonii se numără și foștri miniștrim, vicepremieri și chiar președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean. Exemplele, în videoul de mai sus.
 
Într-o lume în care vorbim tot mai neîngrijit, noi încercăm să recuperăm buna-cuviinţă faţă de cuvântul scris şi rostit. Pentru că felul în care vorbim ne recomandă sau ne descalifică în societate. 
 
Aflăm împreună care sunt cele mai frecvente greşeli de gramatică şi cum le putem evita. Vorbim despre cuvinte vechi şi cuvinte la modă, despre expresii pe care le folosim, dar nu ştim exact ce înseamnă, despre cuvinte argotice şi formule elegante, despre clişee şi vorbe de duh.
 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close