Antena 3 CNN Actualitate Social A crescut şomajul după primul an de pandemie

A crescut şomajul după primul an de pandemie

Rata şomajului a crescut anul trecut faţă de anul precedent iar cei mai afectaţi sunt tinerii, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, INS.

A crescut şomajul după primul an de pandemie
Sursa foto: pixabay
de Georgiana Adam    |    20 Apr 2021   •   10:12

Astfel, şomajul a ajuns la 5% în 2020, comparativ cu 3,9%, nivel atins cu un în urmă. Pe ansamblu, şomajul este mai ridicat în rândul bărbaţilor, 5,3%, şi mai scăzut în rândul femeilor, 4,7%.

Rata cea mai ridicată a şomerilor, 17,3%, a fost consemnată în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 ani, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

"Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 8,1%, respectiv 5,1%. Rata şomajului a fost de doar 2,2% în cazul persoanelor cu studii superioare", precizează INS.

Rata şomajului de lungă durată (persoanele aflate în şomaj de un an şi peste) a fost de 1,5%.

Jumătate dintre şomerii tinerii nu au serviciu de cel puţin şase luni

Incidenţa şomajului de lungă durată, adică ponderea persoanelor aflate în şomaj cel puţin un an în totalul numărului de şomeri, a fost de 29,9%.

Pentru tinerii de 15-24 ani, rata şomajului de lungă durată (în şomaj cel puţin şase luni) a fost de 8,2%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 47,2%.

În anul 2020, populaţia activă a României era de 8,973 milioane de persoane, din care 8,521 milioane erau persoane ocupate şi 452.000 erau şomeri.

Durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost, anul trecut, de 38,5 ore pe săptămână.

148.000 persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 13,8 ore pe săptămână.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: somaj pandemie
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close