Antena 3 CNN Actualitate Social Soluţii pentru vacanțele dese ale elevilor. Suma plătită de părinţi pentru o bonă part-time sau o tabără la munte

Soluţii pentru vacanțele dese ale elevilor. Suma plătită de părinţi pentru o bonă part-time sau o tabără la munte

Multe familii din România se gândesc cu îngrijorare că nu vor avea cu cine să îi lase pe cei mici luna viitoare când micuţii vor avea o săptămână de vacanţă.

Soluţii pentru vacanțele dese ale elevilor. Suma plătită de părinţi pentru o bonă part-time sau o tabără la munte
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Ian 2024   •   13:20

În disperare de cauză, mulţi părinţi sunt nevoiţi să îţi ia concediu pentru a sta acasă cu copiii.

Cei cu venituri mari nici nu se mai uită la bani, doar să îşi vadă copilul pe mâini bune.

Bonele ocazionale sunt la mare căutare. Pentru o bonă cu program part-time, la care părinţii pot să apeleze în vacanţe sau în weekenduri, aceştia sunt dispuşi să acorde şi 300-400 de lei pe zi. Sunt însă şi familii care au nevoie de bone interne şi atunci scot din buzunar chiar şi 6.000 de lei lunar.

O altă variantă sunt babysitter-ele, dispuse să aibă grijă de cei mici câteva ore pe zi. Tarifele sunt cuprinse între 20 şi 50 de lei pe oră.

La centrele tip baby parking, unde copiii au activităţi distractive şi sunt supravegheaţi, părinţii plătesc aproximativ 25 de lei pe oră.

Alte familii îşi trimit copiii în tabere şcolare.

Pentru o săptămână la munte, cu toate mesele şi lecţiile de schi incluse, preţurile variază între 1.600 şi 3.000 de lei.

×
Subiecte în articol: vacante copii elevi stres bunici bone
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close