Antena 3 CNN Actualitate Stare de alertă! Dunărea a depăşit cota de atenţie la Bechet

Stare de alertă! Dunărea a depăşit cota de atenţie la Bechet

Stare de alertă! Dunărea a depăşit cota de atenţie la Bechet
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    04 Iun 2019   •   22:14

Dunărea a depăşit cu șase cm cota de atenţie la staţia hidrometrică Bechet iar angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu monitorizează nivelul fluviului şi supraveghează digurile din lunca Dunării având în vedere prognoza hidrometeorologică potrivit căreia în amonte de intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se vor înregistra creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşirea fazelor de apărare.

Potrivit ABA Jiu, sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire, iar pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, însă este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice şi a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, marţi, avertizări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii valabile pe fluviul Dunărea până la jumătatea lunii iunie. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 iunie, ora 6,00 - 15 iunie, ora 16,00, pe sectorul aval de Porţile de Fier se vor înregistra creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de apărare.

Citiți și:

Dunărea este cel mai poluat fluviu din Europa - studiu

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Dunarea
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close