Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pe scena politică! Călin Popescu Tăriceanu vrea alegeri anticipate

Lovitură pe scena politică! Călin Popescu Tăriceanu vrea alegeri anticipate

Lovitură pe scena politică! Călin Popescu Tăriceanu vrea alegeri anticipate
Sursa foto: Foto: Agerpres
26 Iul 2016   •   15:39

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE şi preşedintele Senatului, a anunțat că și-ar dori ca în România să fie organizate alegeri parlamentare anticipate.

”Nu cu un gest individual (al demisiei - n.r.) rezolvăm problema. Din cauza legilor în vigoare şi a Constituţiei constatăm că data alegerilor se decalează permanent, ca să ajungă probabil la un moment dat să fie organizate în ianuarie, februarie sau de Crăciun, când sunt cele mai proaste condiţii meteorologice posibile în România, defavorabile prezenţei la vot. Prezenţa la vot ştiţi că a fost foarte slabă la alegerile locale. Ştiţi că sunt judeţe unde prezenţa la vot a fost 30%. Nu acesta este sensul democraţiei, democraţia trebuie să se bazeze pe participare la vot. Nu suntem în stare să adoptăm sistemul din Belgia, unde votul este obligatoriu. În România nimic nu se poate din ce este bun în alte părţi, dar atunci trebuie să găsim o modalitate - şi aceasta este o asumare în comun a unei formule care să ducă la organizarea alegerilor într-o perioadă de condiţii meteorologice rezonabile. Aceasta este problema pe care va trebui să o discutăm toate partidele. Nu am zis de începutul sesiunii. (...) Trebuie să convenim toate partidele, că dacă demisionează numai parlamentarii ALDE nu se rezolvă problema, trebuie toţi parlamentarii să demisioneze ca să putem provoca alegeri anticipate sau mai este şi varianta să îşi dea demisia Guvernul fără să mai demisioneze parlamentarii. Avem foarte multe formule prin care putem să aducem data alegerilor într-o perioadă rezonabilă", a spus Tăriceanu.

„Este una din variantele propuse, având în vedere că Guvernul a anunţat deja alegeri pentru începutul lunii decembrie în condiţiile în care s-a demonstrat că participarea la vot este una scăzută. Ar fi o variantă ca toţi parlamentarii să-şi dea demisia şi alegerile parlamentare să aibă loc în luna octombrie. Dar trebuie să se discute şi cu partenerii din coaliţie şi cei din PSD, dar şi cu cei din alte partide şi să vadă cât de viabilă este această propunere”, a declarat reporterul Antena 3, Vasile Marcu.  

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close