Antena 3 CNN Actualitate Ultimele noutăţi privind pilotul dispărut în munţi

Ultimele noutăţi privind pilotul dispărut în munţi

Ultimele noutăţi privind pilotul dispărut în munţi
14 Aug 2015   •   13:13

Ministerul Afacerilor Interne continuă și vineri căutările pilotului planorului dispărut, fiind implicate 1.200 de forțe - pompieri, jandarmi montani, salvamontiști, polițiști, militari, pădurari și voluntari, inclusiv trei drone performante care efectuează acțiuni în opt județe, conform Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al MAI, acțiunile de căutare vor fi închise atunci când vor fi acoperite toate zonele vizate din cele opt județe.

La acțiuni participă, de la începutul căutărilor, patru drone ale MAI, la care s-au alăturat în ultimele zile și trei drone performante puse la dispoziția salvatorilor de către voluntari.

Joi, Grupul Teamnet a anunțat că un avion fără pilot Hirrus participă la acțiunile autorităților de căutare a planorului dispărut pe 6 august. Avionul fără pilot Hirrus, ce utilizează tehnologia UAV (Unmanned Aerial Vehicles), a început activitatea de monitorizare pe 12 august, cu implicarea unei echipe de specialiști din cadrul companiei Teamnet.

În seara zilei de 6 august, în jurul orei 21,50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat de ROMATSA despre faptul că un planor care a decolat în jurul orei 12,30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Din datele deținute rezultă că la bordul aparatului de zbor se afla o singură persoană, un pilot în vârstă de 56 de ani, cu mare experiență, și care executa un zbor privat în zona Postăvarul.

×
Subiecte în articol: planor cautari
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close