Antena 3 CNN Actualitate Weekend cu zăpadă pe pârtii. Stațiunea din România unde sezonul de schi s-a deschis cel mai devreme, în ultimii 15 ani

Weekend cu zăpadă pe pârtii. Stațiunea din România unde sezonul de schi s-a deschis cel mai devreme, în ultimii 15 ani

Weekend cu zăpadă pe pârtii. Stațiunea din România unde sezonul de schi s-a deschis cel mai devreme, în ultimii 15 ani
Sursa foto: Foto: pixabay.com
18 Noi 2016   •   10:04

Sfârşitul de săptămână vine cu pârtii acoperite de zăpadă, la munte. În Azuga, sezonul de schi s-a deschis cel mai devreme în ultimii 15 ani. Pe pârtia pentru începători, zăpada artificială măsoară deja 30 de centimetri.

Cu puţin ajutor din partea tunurilor de zăpadă, pârtiile sunt în condiţie perfectă pentru a primi schiori şi snowboarderi. E o surpriză plăcută pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, care pot să alunece pe zăpadă încă de la jumătatea lunii noiembrie. Şi administratorii şi monitorii sunt încântaţi.

Se poate schia deja în Masivul Postăvarul şi pe pârtia Cazacu, din Azuga, unde stratul de zăpadă este de 30 de centimetri.

Preţurile sunt aproape identice cu cele de anul trecut. Un schi-pass de o oră costă 80 de lei. Echipamentul complet, adică schiuri, clăpari şi beţe, se închiriază cu 20 de lei pentru copii şi 30 pentru adulţi.

Pe pârtia Cazacu, o urcare cu teleschiul costă 7 lei, iar preţul cartelei cu 30 de urcări este de 120 de lei.

×
Subiecte în articol: schi
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close