Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat, vineri, la ministerul rus de Externe, pentru a i se înmâna "o notă de protest în legătură cu încălcarea gravă a prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice", după ce curieri diplomatici ruși ar fi fost reţinuţi pe aeroport, la Chișinău. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a negat acuzațiile Rusiei, notează jurnal.md.
"Pe 25 iunie, curierii diplomați ai Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse au fost reținuți timp de multe ore pe Aeroportul din Chișinau. Li s-au prezentat cereri conștient inacceptabile și ilegale de a inspecta corespondența diplomatică și de a preda „voluntar" telefoanele.
În același timp, diplomaților Ambasadei Rusiei în Republica Moldova li s-a refuzat accesul în zona restricționată a aeroportului pentru a oferi asistență consulară angajaților Ministerului rus de Externe.
Ca urmare, curierii diplomați, în ciuda notificării prealabile a părții moldovede despre sosirea lor, nu au putut intra pe teritoriul Republicii Moldova și au fost nevoiți să se întoarcă în Rusia", se arată într-un comunicat emis de MAE rus, preşuat de sursa amintită.
Republica Moldova a respins acuzaţiile Moscovei. MAE de la Chişinău susţine că respectivii curieri diplomatici nu au fost reținuți şi că valiza diplomatică nu a fost deschisă, reținută sau supusă vreunei verificări care să contravină prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.
„Autorităţile Republicii Moldova au acţionat în deplină conformitate cu obligaţiile internaţionale şi cu legislaţia naţională. Regretăm că partea rusă invocă, din nou, în mod selectiv, normele dreptului internaţional”, mai transmite MAE de la Chişinău.