Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Mamaia: Un tânăr a murit, trei sunt în stare critică, după ce mașina lor a izbit un stâlp și s-a rupt în două

Accident grav în Mamaia: Un tânăr a murit, trei sunt în stare critică, după ce mașina lor a izbit un stâlp și s-a rupt în două

Mia Lungu, Cătălina Buzoianu
2 minute de citit Publicat la 08:21 11 Mar 2025 Modificat la 09:41 11 Mar 2025

Imagini terifiante vin de la Constanţa. Acolo, patru tineri au ajuns în stare critică la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în staţiunea Mamaia. Şoferul era băut.

UPDATE 09:00 Tânărul de 21 de ani care a intrat cu autoturismul într-un stâlp de iluminat, în staţiunea Mamaia, accident soldat cu un mort şi trei răniţi grav, era la volan sub influenţa alcoolului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conducătorul auto, de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 miligram/litru alcool pur în aerul expirat.

"Conform primelor cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către staţiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat. În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani", se arată în comunicat.

Știrea inițială: Din primele informaţii, se pare că maşina în care se aflau cei 4 tineri s-a izbit puternic de un stâlp, apoi a ricoşat într-o altă maşină. În urma impactului puternic maşina în care se aflau cei patru s-a rupt în două. 

Atenție, imagini video cu un puternic impact emoțional.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, la faţa locului au fost găsite cinci victime - două în stare gravă, în comă şi alte două în stare de conştienţă, stabile din punct de vedere medical, victime cu multiple traumatisme, care au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe. O a cincea victimă a refuzat să i se acorde îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" a informat că cele cinci victime implicate în accident sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 25 de ani.

Unul dintre răniţii transportaţi la spital a murit.

Accidentul s a petrecut puțin dupa miezul nopții, chiar la intrarea în stațiunea Mamaia. Zona este una luminata, carosabilul era uscat iar traficul extrem de redus. Tocmai de aceea nimeni nu își explica ce s a intamplat cu exactitate și cum a fost posibil un astfel de accident. Autoturismul implicat în accident era, conform unor martori, condus cu viteză mare.

Pentru ca tinerii să poată fi scoși dintre fiarele mașinii, la fața locului au intervenit o autospecială de stingere incendii, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, două echipaje SMURD şi un echipaj de la

Cercetările au fost preluate de polițiștii de la serviciul rutier care vor încerca să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul. Oamenii legii iau în calcul inclusiv participarea șoferului la o cursă ilegală. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole