Antena 3 CNN Actualitate Media Alex Tocilescu: Gâdea are dreptate. Toate discuțiile despre Antene nu sunt despre restituirea unor clădiri, ci despre desființarea unui post de televiziune

Alex Tocilescu: Gâdea are dreptate. Toate discuțiile despre Antene nu sunt despre restituirea unor clădiri, ci despre desființarea unui post de televiziune

Publicitarul Alex Tocilescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care dă dreptate Antena 3 și spune că toate discuțiile recente nu sunt ”despre restituirea unor clădiri și aducerea unor bani în buzunarul statului”, ci ”despre desființarea unui post de televiziune detestat de o parte a publicului”.

Alex Tocilescu dă drept dovadă pentru afirmațiile sale ”îndemnul la boicotarea companiilor care au reclamă pe Antena 3”.

”Și na, hai să fim serioși, nu-i vorba de nivelul jurnalismului practicat de Antene; e vorba de poziția lor politică; pentru că nu-mi amintesc de vreun boicot împotriva ProTV-ului atunci când Măruță a făcut o emisiune cu victima violului din Vaslui, arătând fața fetei și spunându-i numele întreg (btw, șeful ProTV a zis că realizatorii emisiunii nu au făcut „nici o greșeală profesională”). Nimeni n-a boicotat Kanal D atunci când un manelist și-a luat nevasta la bătaie în studio (sau pentru misoginismul continuu al moderatorilor). Nimeni n-a avut o problemă cu Adevărul.ro, care i-a pus la dispoziție un blog lui Bogdan Diaconu, liderul partidului naționalist PRU - blog pe care Diaconu a cerut ca romii să fie din nou numiți „țigani”. Și, last but not least, nimeni n-a cerut acum două săptămâni boicotarea site-ului Hotnews atunci când un profesor de la liceul Tudor Vianu a fost terfelit timp de trei zile, fără ca vreun jurnalist al site-ului să încerce să vorbească cu vreunul dintre copii prezenți la ora de matematică care a declanșat scandalul”, a scris Alex Tocilescu pe facebook.

 



Subiecte în articol: post confiscat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral