Antena 3 CNN Externe Artemis 2 în imagini. Zborul până la Lună surprins în fotografii spectaculoase din capsula Orion

Artemis 2 în imagini. Zborul până la Lună surprins în fotografii spectaculoase din capsula Orion

A.O.
4 minute de citit Publicat la 12:37 07 Apr 2026 Modificat la 12:45 07 Apr 2026
Înainte de a merge la culcare în ziua a cincea a zborului, echipajul Artemis II a făcut încă o fotografie a Lunii, pe măsură ce aceasta se apropia de fereastra navei Orion. Foto: NASA

Au făcut istorie și acum se întorc acasă, pe Pământ. Astronauții misiunii NASA Artemis II sunt oamenii care au călătorit cel mai departe de Terra, au finalizat cu succes un survol lunar, au suprins imagini nemaivăzute până acum de pe partea întunecată a lunii. O performanță uluitoare prin care au avansat cunoașterea umană și au deschis drumul pentru viitoarele misiuni Artemis, inclusiv pentru aselenizarea programată pentru 2028. NASA publicat fotografii realizate la bordul capsulei Orion, atât cu cei patru astronauți, cât și cu Luna și cu Pământul. 

„Am văzut priveliști pe care niciun om nu le-a mai văzut vreodată, nici măcar echipajele Apollo, și a fost extraordinar pentru noi,” a spus comandantul misiunii, astronautul Reid Wiseman. Iată o frântură din ce au văzut cei patru, de la bordul capsulei Orion. 

Cei patru astronauţi ai misiunii Artemis 2 au doborât luni recordul de distanţă parcursă de oameni în spaţiu, depăşind cel mai îndepărtat punct în raport cu Terra care fusese atins de astronauţii programului Apollo în anii 1970. Au survolat apoi timp de mai multe ore regiuni necunoscute ale Lunii şi faţa ascunsă a acesteia, relatează Agerpres. Timp de 40 de minute, aceștia nu au avut contact cu Pământul. 

Un record pentru umanitate

Precedentul record de 400.171 de kilometri, stabilit de misiunea Apollo 13, a fost doborât, a anunţat NASA. „Sala de control este plină de bucurie lunară astăzi, îmi imaginez că şi voi sunteţi la fel”, le-a transmis Jenni Gibsons, responsabilă cu comunicarea cu echipajul, din sala de control a NASA din Houston.

Christina Koch, o exploratoare veterană a spaţiului, care a intrat în cărţile de istorie devenind prima femeie care a zburat pe deasupra Lunii, a dezvăluit că astronauţii misiunii Artemis 2 au fost„lipiţi de hublouri” pentru a admira satelitul natural al Pământului.

Ei nu au aselenizat, însă zborul lor reprezentă totuşi o premieră, deoarece niciodată şi în niciuna dintre misiunile lunare Apollo (1968-1972) nu s-au aflat la bord astronauţi femei, astronauţi de culoare sau astronauţi non-americani.

„Este o zi istorică”, le-a transmis luni dimineaţă Jim Lovell, un pionier al misiunilor Apollo 8 şi Apollo 13, într-un mesaj postum, înregistrat cu câteva luni înaintea morţii sale din 2025.

„Bine aţi venit în vechiul meu cartier”, le-a spus el, exprimându-şi mândria „de a le preda ştafeta" şi oferindu-le chiar şi un sfat: „Ştiu că veţi fi foarte ocupaţi, dar nu uitaţi să vă bucuraţi de privelişte”.

Comandantul misiunii, americanul Reid Wiseman, a prezentat în timpul unei transmisiuni în direct emblema misiunii Apollo 8, pe care echipajul misiunii Artemis 2 a luat-o la bordul capsulei Orion.

În întreaga istorie a explorării spaţiale, niciun astronaut rus sau chinez nu s-a aventurat dincolo de 400 de kilometri depărtare de Terra, distanţa până la staţiile care orbitează Pământul. Doar sondele s-au întors pentru a observa Luna.

Perioada de observare lunară a durat aproape şapte ore.

Luna a fost fi vizibilă în întregime prin hubloul capsulei Orion. Satelitul natural al Pământului s-a dezvăluit în fața astronauţilor la fel de mare ca „o minge de baschet ţinută la capătul unui braţ”, a declarat Noah Petro, directorul Laboratorului de Geologie Planetară al NASA.

Doi ani de pregătiri pentru o misiune de 10 zile 

Cei patru membri ai echipajului s-au pregătit de peste doi ani, exersând recunoaşterea formaţiunilor geologice şi descriindu-le cu exactitate oamenilor de ştiinţă aflaţi pe Pământ, în special nuanţele de maro şi bej ale suprafeţei lunare. Descrierile, împreună cu notiţele şi fotografiile lor - trei aparate foto se află la bord - ar trebui să le permită cercetătorilor să afle mai multe informaţii despre geologia şi istoria satelitului nostru natural.

Astronauţii au zburat prin spatele Lunii şi au descoperit faţa ei ascunsă, cea care nu este niciodată vizibilă de pe Pământ.

Ei au văzut „regiuni ale acestei feţe ascunse pe care niciunul dintre astronauţii Apollo nu le-a putut observa”, a explicat Jacob Bleacher, directorul departamentului de explorare ştiinţifică al NASA.

Echipajul a văzut deja bazinul Mare Orientale, un crater gigantic supranumit „Marele Canion al Lunii”, care până acum fusese văzut în întregime doar de sondele spaţiale. „Este exact ca la antrenament, doar că în trei dimensiuni şi este pur şi simplu incredibil”, a exclamat Jeremy Hansen.

Survolul lor lunar le-a permis, de asemenea, să fie martorii unei eclipse solare - Soarele dispărând în spatele Lunii - şi ai unui răsărit şi apus de Terra în spatele Lunii.

Dacă această misiune şi cea care urmează anul viitor vor decurge bine, NASA intenţionează să trimită astronauţi pe Lună în 2028.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole