Antena 3 CNN Economic Biz News ASF anchetează pierderile de pe bursă cauzate de declaraţiile privind desfiinţarea Pilonului II

ASF anchetează pierderile de pe bursă cauzate de declaraţiile privind desfiinţarea Pilonului II

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va face o analiză cu privire la efectele declaraţiilor ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, cu privire la desfiinţarea Pilonului II de pensii, au declarat, joi, surse din instituţie, citate de Agerpres.

"Este o analiză la nivelul Autorităţii cu privire la efectele declaraţiei domnului Mişa (ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa n.r.) asupra pieţei bursiere în ziua în care s-a făcut declaraţia", au spus acestea. 

În legătura cu amenda dată NN Pensii, sursele citate au precizat că până în prezent amenda nu a fost contestată. 

"Conform legii, ea se plăteşte la Administraţia financiară unde este înregistrată compania şi se face venit la bugetul de stat", au mai spus sursele citate. 

În data de 29 iunie, după audierea sa din comisiile reunite de Buget-finanţe din Parlament, Ionuţ Mişa a afirmat că Guvernul va desfiinţa Pilonul II de pensii. 

"Pilonul II, da, se va desfiinţa. Banii se vor întoarce înapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Practic vor opta între posibilitatea de a le administra statul aceşti bani şi a le oferi o pensie la sfârşitul stagiului de cotizare sau să fie un privat care face acest lucru. Pilonul II este practic un mix între stat şi privat. Toţi cei care au cotizat vor fi şi cei care vor primi banii înapoi", a spus Mişa. 

Potrivit acestuia, suma acumulată până în prezent ca stagiu de cotizare va reveni fiecărui contribuabil "şi va fi la dispoziţia lui să opteze dacă o direcţionează către privat". 

"Companiile care administrează Pilonul II de pensii încasează comisioane de management şi administrare. Sumele sunt foarte consistente. Erodează, într-un fel sau altul... Există certificate de trezorerie care au un randament bun şi aceste piloane plasează banii de exemplu în certificate de trezorerie obţinând o dobândă mai bună şi diferenţa o păstrează, deci nu în toate situaţiile este un randament mai bun", a mai arătat ministrul desemnat. 

El a precizat că intenţionează finalizarea unui proiect în acest sens până la finalul anului. Potrivit acestuia, la nivelul Pilonului II de pensii sunt acumulate în prezent 40 miliarde lei. 

"Din analiza pe care am făcut-o împreună cu colegii, pensia pe care a primi-o astăzi un contributor la Pilonul II de pensii ar fi undeva la 25 de lei pe lună", a spus Mişa. 

El a precizat că beneficiile pentru cel care contribuie la Pilonul II de pensii nu sunt foarte mari. 

"Luăm în calcul de a da posibilitatea fiecărui contribuabil să opteze către Pilonul III de pensii, către cel privat, sau să meargă către Pilonul I. Este alegerea contribuabililor", a mai arătat ministrul propus al Finanţelor. 

Mihai Tudose: Nu se desfiinţează Pilonul II de pensii

La câteva ore după această declaraţie el a precizat, prin intermediul unui comunicat, că Pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat şi nici naţionalizat, subliniind că la Parlament a răspuns unei întrebări ''care probabil a fost interpretată greşit''. În acceaşi zi, atât premierul Mihai Tudose cât şi preşedintele PSD Liviu Dragnea au negat că se va desfiinţa. 

Scăderi de peste 2% pe bursă. Care au fost cele mai afectate companii

În aceeaşi zi, Bursa de la Bucureşti a consemnat scăderi de peste 2% joi, cel mai afectat fiind indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, BET-NG, care s-a depreciat cu 4,89%. 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o scădere de 3,83%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 3,69%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 2,39%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 3,69%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 3,59%. 


 

Subiecte în articol: ASF guvernul tudose Ionuț Mișa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs