Antena 3 CNN Externe Atac sângeros în SUA. Opt persoane au fost ucise pe fondul unei ”drame de familie”

Atac sângeros în SUA. Opt persoane au fost ucise pe fondul unei ”drame de familie”

Un atac sângeros a avut loc în comitatul rural Mississippi, SUA, după ce un bărbat violent a ucis opt persoane. Incidentul s-ar fi întâmplat pe fondul unei drame de familie, declară mass-media americane.

Bărbatul a ucis prin împuşcare opt persoane, în total, în timpul a trei schimburi de focuri în localităţile Brookhaven şi Bogue Chitto, la circa o sută de kilometri sud de oraşul Jackson. 

Filmat în momentul arestării sale de un post de televiziune local, Willie Godbolt, 35 de ani, a declarat că a vrut "să vorbească cu copiii săi" şi să le explice că intenţia lui era de a se sinucide sau de a fi ucis de poliţie, dar nu a avut suficiente gloanţe. 

"Nu merit să trăiesc după ceea ce am făcut", a declarat el. 

Poliţia nu a precizat dacă victimele făceau parte din familia sa. 

Bărbatul este cunoscut de poliţie şi a făcut obiectul unor numeroase arestări pentru fapte precum jafurile armate şi violenţa.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: atac drama familie ucis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cenunţătorul lui Coldea la DNA, dezvăluiri explozive despre şantaj