Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN iThink Avertisment suspect primit de jurnalistul Antena 3 CNN Răzvan Dumitrescu: "Vezi că ai intrat în vizor..."

Avertisment suspect primit de jurnalistul Antena 3 CNN Răzvan Dumitrescu: "Vezi că ai intrat în vizor..."

În prima ediție iThink, cea mai nouă emisiune lansată la Antena 3 CNN, jurnalistul cu peste 30 de ani de experiență a dezvăluit că a fost vizat de o vânătoare a oamenilor din presă care nu se aliniau narativului oficial din timpul pandemiei.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În momentul în care Iusti Fudulu, moderatorul emisiunii l-a întrebat dacă s-a simțit vânat în perioada respectivă, Răzvan Dumitrescu a recunoscut că aflase de faptul că era monitorizat atent.

"Eu am avut și alte informații despre care nu o să vorbesc pentru că dacă o să vorbesc ei sunt capabili să identifice sursa. Ori eu îmi păstrez sursele. Am avut și alte informații, chiar cu două săptămâni înainte să se întâmple prima chestie: Vezi că ai intrat în vizor... S-au întâlnit unii într-un loc, la o fundație și fac o listă. A fost un centru de gândire", a dezvăluit jurnalistul Răzvan Dumitrescu la iThink.

În fiecare duminică, de la 17:00, urmărește experiențele și ideile care îți schimbă perspectiva asupra lumii și a regulilor care o guvernează.

Când toți încearcă să-ți spună mai degrabă CE să gândești, află CUM să gândești la iThink cu Iusti Fudulu.

Citeşte şi: Răzvan Dumitrescu, la iThink: "În război vezi doar ceea ce îţi este permis să vezi"

Subiecte în articol: iThink Răzvan Dumitrescu Iusti Fudulu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile