Antena 3 CNN Emisiuni iThink Răzvan Dumitrescu, la iThink: "În război vezi doar ceea ce îţi este permis să vezi"

Răzvan Dumitrescu, la iThink: "În război vezi doar ceea ce îţi este permis să vezi"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:31 20 Mar 2023 Modificat la 20:31 20 Mar 2023
razvan dumitrescu
Răzvan Dumitrescu, la iThink: "În război vezi doar ceea ce îţi este permis să vezi" Sursa foto: Antena 3 CNN

"Noi am trecut prin nişte crize în care provocarea a fost foarte mare. De fapt, trecem prin crize. Vin altele peste cele care deja există. Când ai astfel de crize, toate în derulare, şi toate sunt suprapuse, e foarte greu să faci prioritizări şi să poţi să verifici toate lucrurile. Cum să verifici ceea ce vine pe canale oficiale din Ucraina şi Rusia? Cum să verifici tu din România? Le dai pentru că sunt asumate oficial.

Într-un război, de pildă, ambele tabere nu sunt inerte încât să spună adevărul până la capăt pentru că în acest fel şi-a devoala propriile acţiuni şi ar confirma sau infirma adversarului reuşitele aceluia în teren. Niciodată nu o să vezi că cineva confirmă. Trebuie să ţi le asumi (n.r. informaţiile) în felul acesta. Le dai pentru că le-au dat ei. Înţelege foarte puţină lume. Ai un corespondent de război în teren. Şi noi am avut. Cine crede că omul ăla se poate plimba liber prin ţara aia când vrea el şi pe unde vrea el nu are o minimă logică la dispoziţie.

Acolo, când te-ai înregistrat ca şi corespondent de război, dacă pleci de capul tău te arestează pe motiv că eşti spion. Tu trebuie să le ceri voie şi eventual mergi însoţit de ei în teatrul de operaţiuni. În acest moment ai acces doar la o bucată din teatrul de operaţiuni şi anume la bucata la care te poţi deplasa cu ăla fără să fi arestat.

Dacă te duci, jurnalist acreditat de ucraineni, vezi cam ce vor ei să îţi arate. Despre asta vorbim. Sunteţi viteji? Credeţi că sunteţi jurnalişti şi puteţi verifica? Mergeţi în Ucraina sau în Rusia şi verificaţi", a declarat Răzvan Dumitrescu.

×
x close