Avionul Air Force One al preşedintelui american, Donald Trump, a fost nevoit să se întoarcă de urgență în zbor și să aterizeze la baza militară aeriană de la Andrews, după ce a fost sesizată o „problemă electrică minoră” după decolarea spre Forumul Economic Mondial de la Davos, informează Associated Press și publicația The Guardian.
Avionul președintelui Donald Trump, Air Force One, s-a întors la Baza Andrews, aflată în statul Maryland, la aproximativ o oră după plecarea spre Elveția, marți seară, a relatat AP.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că decizia a fost luată după decolare, după ce echipajul de la bordul Air Force One a identificat „o problemă electrică minoră” și, din considerente de siguranță, a decis să se întoarcă.
Un reporter aflat la bord a declarat că luminile din interiorul aeronavei s-au stins pentru scurt timp după decolare, dar nu a fost oferită nicio explicație imediată. După aproximativ o jumătate de oră de zbor, reporterilor li s-a spus că avionul va face cale întoarsă.
Donald Trump, așteptat la Davos, und va susține un discurs pe fondul crizei din Groenlanda
Casa Albă a declarat ulterior că Air Force One a ajuns înapoi la Andrews, la ora locală 23:07.
Problema apărută la US Air Force One va întârzia probabil discursul mult așteptat al lui Trump de miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, pe fondul relațiilor tensionate cu aliații europeni din cauza campaniei de presiune a lui Trump pentru anexarea Groenlandei, a scris Politico.
Cele două avioane Air Force One sunt vechi de aproape 40 de ani
Conform AP, Donald Trump s-a îmbarcat într-un alt avion și își va continua călătoria la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde Președintele României, Nicușor Dan, nu va fi prezent.
România va fi reprezentată la eveniment de ministrul de Externe, la fel ca în timpul mandatului lui Klaus Iohannis, potrivit surselor Antena 3 CNN.
Cele două avioane folosite în prezent ca Air Force One zboară de aproape patru decenii. Boeing urmează să le înlocuiască aceste aeronave, dar programul s-a confruntat cu o serie de întârzieri.
Avioanele US Air Force One sunt drastic modificate, cu capacități de supraviețuire similare unui avion militar, inclusiv protecție împotriva radiațiilor ori sisteme antirachetă.
De asemenea, acestea includ o varietate de sisteme de comunicații care îi permit liderului de la Casa Albă să rămână în contact cu armata și să emită ordine de oriunde din lume.
Anul trecut, familia conducătoare a Qatarului i-a dăruit lui Trump un avion Boeing 747-8 de lux, care urma să fie adăugat la flota Air Force One. Avionul respectiv este în prezent în curs de modernizat pentru a îndeplini standardele de securitate.
Leavitt a glumit cu reporterii aflați în US Air Force One marți seară, spunând că un avion qatarez suna „mult mai bine” în acest moment.
În februarie anul trecut, un avion al Forțelor Aeriene care îl transporta pe secretarul de stat Marco Rubio în Germania a trebuit să se întoarcă la Washington din cauza unei probleme mecanice. De asemenea, în octombrie 2025, un avion militar care îl transporta pe secretarul Apărării, Pete Hegseth, a trebuit să efectueze o aterizare de urgență în Regatul Unit din cauza unei crăpături în parbriz.