Antena 3 CNN International News Eroul de 11 ani, din Zaporijia | A trecut singur granița, pe timp de noapte, cu un număr de telefon scris pe braț

Eroul de 11 ani, din Zaporijia | A trecut singur granița, pe timp de noapte, cu un număr de telefon scris pe braț

Un băiat de 11 ani din Zaporijia, sud-estul Ucrainei, este salutat drept "eroul nopții" de autoritățile din Slovacia, după ce ar fi reușit să treacă singur granița celor două țări.

de Adrian Iclozan    |   

CNN citează Ministerul de Interne slovac, care menționează într-o postare pe Facebook că băiatul avea asupra sa un rucsac, o pungă de plastic și un număr de telefon scris pe mână.

"A venit singur, pentru că părinții săi a trebuit să rămână în Ucraina. Voluntarii l-au îngrijit, l-au dus la căldură și și-au dat hrană și apă", a arătat ministerul slovac.

Conform sursei citate de CNN, rudele din Slovacia au putut fi contactate grație numărului de telefon scris pe mâna băiatului și informațiilor dintr-un bilet împăturit, care se afla în pașaportul minorului.

Rudele au venit și l-au recuperat.

"I-a cucerit pe toți cu zâmbetul său, cu neînfricarea și hotărârea unui adevărat erou", se mai spune în postarea ministerului.

CNN precizează că, din data de 24 februarie, când a început invazia rusă, peste 1,5 milioane de ucraineni au părăsit această țară cu aproximativ 44 de milioane de locuitori.

Aproape două treimi dintre ei s-au dus în Polonia. Alții au ajuns în România, Republica Moldova, Ungaria și Slovacia.
 

Subiecte în articol: erou Ucraina Slovacia Zaporijia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se schimbă radical în România: Zonele vizate de Cod Galben