Antena 3 CNN Externe Cancerul regelui Charles a fost "depistat devreme”. Premierul britanic Rishi Sunak: "Sunt șocat și întristat”

Cancerul regelui Charles a fost "depistat devreme”. Premierul britanic Rishi Sunak: "Sunt șocat și întristat”

Cancerul regelui Charles a fost "depistat devreme”, a declarat premierul britanic Rishi Sunak. El a dezvăluit că a fost "în contact regulat cu regele”.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Casa Regală a anunțat luni că regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer.

Premierul Rishi Sunak a spus că a fost "șocat și trist” când i s-a spus despre diagnosticul de cancer al regelui.

"Toate gândurile noastre sunt pentru el și familia lui”, a declarat el pentru BBC Radio 5 Live.

"Din fericire, acest lucru a fost descoperit devreme”, a mai spus premierul. Sunak a spus că problema de sănătate nu va afecta conducerea țării și că a fost în "contact regulat cu regele”.

Citește și: Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu cancer. Palatul Buckingham a făcut anunțul

Palatul Buckingham a anunțat că viitoarele angajamente publice ale regelui vor fi rearanjate sau amânate.

Regina, în schimb, își va respecta programul oficial.

Mai mulți membri ai familiei regale, inclusiv prințul William, moștenitorul tronului, își pot asuma unele sarcini suplimentare în numele regelui în timpul tratamentului.

Cu toate acestea, este vorba despre angajamente publice și nu despre îndatoriri legate de rolul constituțional al regelui.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Scandaluri în lanț, înainte de finala Eurovision 2024