Antena 3 CNN Externe Carabinierii au confiscat, de la un dealer, un bolid de 12 milioane de euro. Ce au aflat, după verificări, i-a uimit pe toţi

Carabinierii au confiscat, de la un dealer, un bolid de 12 milioane de euro. Ce au aflat, după verificări, i-a uimit pe toţi

M.P.
1 minut de citit Publicat la 12:58 29 Oct 2025 Modificat la 13:02 29 Oct 2025
Carabinierii au confiscat, de la un dealer, un supercar de 12 milioane de euro. Sursa foto: Hepta

Autoritățile din Milano au confiscat, de la un dealer, un bolid Pagani Zonda Tricolore, ce valorează 12 milioane de euro, după ce au primit indicii că maşina ar fi fost vândută ilegal. Ancheta a dezvăluit că bolidul fusese închiriat pe termen lung în Germania, dar bărbatul care îl luase încetase să mai plătească ratele în ultimele șase luni. Ulterior, maşina de curse ar fi fost tranzacţionată ilegal către o companie milaneză, potrivit Corriere.it.

Există doar trei exemplare Pagani Zonda Tricolore în lume. Un astfel de model a fost confiscat de carabinieri la o reprezentanță auto de pe Via dei Missaglia din Milano. 

Maşina, închiriată în baza unui contract de leasing

Se crede că mașina construită la comandă, un Pagani Zonda Tricolore (fabricată pentru a 50-a aniversare a lui Frecce Tricolori), a fost furată. Fusese închiriată pe termen lung în Germania, în baza unui contract de leasing, dar chiriașul încetase să mai plătească ratele în ultimele șase luni. Mașina fusese vândută, ulterior, unei companii milaneze. 

După ce a raportat incidentul autorităților germane, pe 23 octombrie, un bărbat afgan în vârstă de 33 de ani, angajat de compania cu sediul la Nürnberg, a găsit bolidul la reprezentanța auto din Milano. După verificarea numărului de șasiu, vehiculul a fost confiscat, în consultare cu autoritățile judiciare din Italia, pentru a se stabili răspunderea penală.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole