Înainte de demararea lucrărilor, domeniul de la Gornești atrăgea un număr impresionant de vizitatori din toate colțurile României. Odată cu redeschiderea, administrația castelului Teleki mizează pe un aflux și mai mare de public, profitând și de componenta majoră de promovare turistică a Rutei Castelelor, inclusă în programul „România Atractivă”, notează Agerpres.
Cu ocazia restaurării s-a intervenit la acoperiș, care este nou, la fel și sistemul de încălzire, sistemul electric, de apă și canalizare, iar pentru partea de structură s-a optat strict pentru tehnici tradiționale de restaurare, nu pe materiale moderne invazive.
„Unde am putut să păstrăm, de exemplu, noi avem uși foarte frumoase din stejar, avem părți din parchet care au rămas, am păstrat toate elementele originale, n-am pus beton înăuntru, am restaurat și am păstrat. Mă gândesc că toate astea sunt un pas foarte mare înainte și eu mă gândesc că încă 50 de ani o să trăiască acest castel”, a concluzionat optimist proprietarul monumentului.
Cât despre amenajările interioare, în sprijinul contelui au venit o serie de familii din Belgia și Franța, care au donat piese de mobilier de epocă ce vor constitui colecția muzeului.
Castelul construit în stil baroc în perioada 1772-1803, după ce domeniul a intrat în posesia lui Mihaly Teleki (în anul 1674), a aparținut acestei familii până în 1949, când a fost naționalizat, iar apoi a fost retrocedat în anul 2011.