Antena 3 CNN Politică Ce explicații a dat ambasadorul Rusiei la MAE după drona prăbușită în Galați. Țoiu: „Nu a putut nega cu totul că drona e lor”

Ce explicații a dat ambasadorul Rusiei la MAE după drona prăbușită în Galați. Țoiu: „Nu a putut nega cu totul că drona e lor”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 20:58 25 Apr 2026 Modificat la 21:35 25 Apr 2026
Ultima dată când Lipaev a fost convocat la MAE, la data de 14 noiembrie 2025, i s-au pus în față fragmentele de drone rusești căzute în România. FOTO: Oana Țoiu/Facebook

Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, nu a putut nega „cu totul” că drona care s-a prăbușit peste o casă din Galați aparține Federației Ruse, a declarat, la Antena 3 CNN, ministra Afacerilor Externe. Oana Țoiu a spus că a fost pentru prima dată când ambasadorul rus nu a putut să apeleze la retorica obișnuită, deoarece nu există nicio îndoială că drona este rusească. De asemenea, ambasadorul rus a dat explicații în fața unui director din cadrul MAE, deoarece „timpul și respectul ministrului de Externe este alocat țărilor care nu au acte de agresiune de această natură”, a declarat Oana Țoiu. 

Vladimir Lipaev a fost convocat, din nou, sâmbătă după-amiază, la MAE, după ce o dronă rusească s-a prăbușit în noaptea de vineri spre sâmbătă pe o casă din Galați. 

„I-am transmis că noi condamnăm ferm acest gest al Rusiei, chiar dacă îi înțelegem când ei spun că nu a fost un gest intenționat, acest lucru nu este relevant. 

Încălcarea spațiului aeran, riscul pe care l-au generat asupra vieților civile, asupra infrastructurii civile și oricum faptul că acestă dronă a ajuns în spațiul aerian al României, după ce a fost trimisă să atace infrasctrutura civilă din Ucraina, toate aceste lucruri încalcă dreptul internațional”, a spus Oana Țoiu, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN. 

De ce nu l-a primit ministra de Externe pe ambasadorul rus

Oana Țoiu a adăugat că a fost pentru prima dată când ambasadorul Rusiei nu a putut nega că drona aparține Rusiei. 

„În ceea ce privește răspunsul, a reiterat că Federația Rusă nu are ținte planificate pe teritoriul României sau al UE sau NATO, că nu are în acest moment posibilitatea de a confirma că acea dronă le aparține,  dar nici nu a avut elemente pe baza cărora să poată nega acest lucru.

Știm foarte clar că e o dronă rusească, nu avem semne pentru întrebare. Este pentru prima dată în discuțiile noastre cu ambasadorul Federației Ruse când dumnealui nu a putut nega cu totul faptul că drona care a intrat în spațiul aerian al României este a lor.

În general, poziția pe care ei încearcă fals să o propage în spațiul public e că vina în general ar aparține Ucrainei. Dar e clar că ei atacă infrastructură civilă, au generat victime omenești, copii, atacă spitale, maternități. Deci, din perspectiva României sau din perspectiva NATO sau Uniunii Europene, aici nu este nicio dilemă că acest război este un război de agresiune pornit ilegal de Rusia, indiferent ce tip de narativ încearcă ei să împingă mai departe. Și sigur, și ambasadorul a avut mandat în aceeași direcție”, a explicat ministra Afacerilor Externe. 

Șefa diplomației românești a adăugat că ambasadorul a dat toate aceste explicații în fața unui director din cadrul MAE, deoarece țările agresoare nu primesc „timpul și respectul” ministrului de Externe. 

„Timpul și respectul ministrului de Externe este alocat țărilor care nu au acte de agresiune de această natură și chiar dacă neintenționat, poate, deși nu putem să clarificăm acum dacă e intenție sau nu, e tot responsabilitatea Rusiei să se asigure că nu generează un risc asupra cetățenilor noștri”, a explicat Oana Țoiu. 

Ministra USR a adăugat că ultima dată când Lipaev a fost la MAE, la data de 14 noiembrie 2025, i-au fost puse în față și fragmentele de drone ridicate de MApN, după ce au violat spațiul nostru aerian și s-au prăbușit în țara noastră. 

Țoiu: Bugetul UE va include finanțare pentru localitățile de la granița cu conflictul

Ministra Afacerilor de Externe a confirmat că au existat discuții și cu aliații din NATO și cu partenerii din UE, după încălcarea spațiului aerian al României, dar a precizat că nu le-a solicitat o luare publică de poziție. 

„Avem niște formate foarte clare prin care putem să acționăm împrună, lucrăm la pachetul de sancțiuni 21 împotriva Rusiei. Ce discutăm în acest moment cu liderii europeni e o poziție comună pentru buget multianual ca flancul estic să aibă resursele necesare pentru a întări apărarea și descurajarea și surse de finanțare care să compenseze apropierea localităților de la graniță de zona de conflict”, a spus Țoiu. 

„E foarte important să ne asigurăm că armata noastră are instrumentele necesare pentru modernizarea sa”, a adăugat ministra. 

Șefa MAE a adăugat că Ucraina a reușit să doboare, azi noapte, sute de drone, inclusiv din apropierea graniței noastre. 

„A fost crunt. Am auzit şi când a venit, şi când a bubuit”

Mai multe fragmente dintr-o dronă rusească au căzut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Galaţi. O gospodărie, dar şi un stâlp de electricitate au fost avariate.

Ulterior, autorităţile au evacuat oamenii, iar zona a fost securizată pe un perimetru de 200 de metri. 

Drona cu încărcătură explozivă a fost detonată în jurul orei 14:20, apoi locuitorii afectaţi au putut să revină la casele lor. Ultimii care s-au întors acasă au fost proprietarii gospodăriei peste care au căzut resturile de dronă. O anexă a fost distrusă, iar oamenii încă erau speriaţi, sâmbătă după-amiază.  

„A fost crunt, nu vreau să-mi mai aduc aminte. Am auzit şi când a venit, şi când a bubuit. Prima dată am fugit. Mi-era frică şi să ies, şi să stau. Norocul meu că nu aveam copilul în casă. Eu, soţul şi bunicul eram în casă. Stăteam pe telefon şi aşteptam Ro-Alert. Iar când a venit mesajul era prea târziu, era în curte”, a spus o femeie care locuieşte în casa peste care a căzut drona pentru Antena 3 CNN. 

În total, au fost evacuate 535 de persoane. 

Incidentul a fost condamnat de președintele Nicușor Dan, care a spus că Rusia are un  „comportament iresponsabil” și a avertizat Moscova că România privește cu „toată seriozitatea” acest incident în care proprietăți românești au fost avariate. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole