Au apărut primele imagini cu momentul în care o dronă rusească s-a prăbușit peste o locuință din Galați. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă, se aude motorul dronei și bubuitura de la momentul impactului.
Drona rusească a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă. Iată momentul impactului:
Mai multe fragmente dintr-o dronă rusească au căzut în Galaţi. O gospodărie, dar şi un stâlp de electricitate au fost avariate.
Ulterior, autorităţile au evacuat oamenii, iar zona a fost securizată pe un perimetru de 200 de metri.
Drona cu încărcătură explozivă a fost detonată în jurul orei 14:20, apoi locuitorii afectaţi au putut să revină la casele lor. Ultimii care s-au întors acasă au fost proprietarii gospodăriei peste care au căzut resturile de dronă. O anexă a fost distrusă, iar oamenii încă erau speriaţi, sâmbătă după-amiază.
„A fost crunt, nu vreau să-mi mai aduc aminte. Am auzit şi când a venit, şi când a bubuit. Prima dată am fugit. Mi-era frică şi să ies, şi să stau. Norocul meu că nu aveam copilul în casă. Eu, soţul şi bunicul eram în casă. Stăteam pe telefon şi aşteptam Ro-Alert. Iar când a venit mesajul era prea târziu, era în curte”, a spus o femeie care locuieşte în casa peste care a căzut drona pentru Antena 3 CNN.
În total, au fost evacuate 535 de persoane.
Incidentul a fost condamnat de președintele Nicușor Dan, care a spus că Rusia are un „comportament iresponsabil” și a avertizat Moscova că România privește cu „toată seriozitatea” acest incident în care proprietăți românești au fost avariate.
„Astfel de incidente, precum drona căzută azi noapte la Galați, demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO”, a mai spus președintele.
De asemenea, ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, l-a chemat pe ambasadorul Rusiei la București la MAE să dea explicații despre violarea spațiului aerian al României.
