Antena 3 CNN Life Culinar Cele mai bune condimente pentru masa de Paște

Cele mai bune condimente pentru masa de Paște

Dau gust mâncării, dar au şi efecte terapeutice. Medicul Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne spune ce condimente să punem în mâncare, astfel încât să nu avem probleme după mesele copioase din zilele de sărbătoare, scrie clicksanatate.ro.

Anumite condimente pot fi adăugate în mâncare chiar de la începutul pregătirii. În acest caz, ele transmit alimentelor efectele lor terapeutice şi, astfel, legumele, cerealele, leguminoasele şi alte alimente vor fi mai uşor digerabile.

Aceste condimente sunt: boabele de muştar, chimenul, coriandrul, dafinul, ienibaharul, cuişoarele, ienupărul. În general, acestea sunt sub formă de seminţe şi pot fi puse la fiert chiar nemăcinate.

Alte condimente pot fi adăugate în mâncare după ce preparatele au fost luate de pe foc. Este vorba despre plantele cu frunze aromate: pătrunjelul, ţelina, mărarul, menta, tarhonul, leuşteanul, busuiocul, salvia şi cimbrişorul.

Ele îşi păstrează astfel proprietăţile terapeutice, completează savoarea condimentelor adăugate la începutul preparării şi, dacă sunt în cantitate suficientă (peste o linguriţă de plantă uscată la o cană de alimente), susţin procesele naturale de vindecare.

Atenţie! În amestecurile de condimente preparate în industria alimentară, poate fi găsit glutamatul (E330), un întăritor de gust care adaugă o notă uşor acrişoară.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău