Antena 3 CNN Economic Transporturi Cum arată tunelurile Daniela și Alina, care vor străbate Munții Carpați. Sunt lucrări în ritm alert

Cum arată tunelurile Daniela și Alina, care vor străbate Munții Carpați. Sunt lucrări în ritm alert

CNAIR a prezentat noi imagini de pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Pitești, unde tunelurile Daniela și Alina străbat Munții Carpați.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a arătat, vineri, că stadiul fizic al lucrărilor pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 25,5%.

"Săpăturile la tunel au ajuns la 414 m în galeria dreaptă și la 283 m în galeria stângă, fiind excavați până acum, din cele două galerii, aproximativ 110.000 mc.

Forarea piloților a ajuns la un stadiu de 77%.

Pentru terasamente au fost săpați peste 320.000 mc.

În baza de producție au fost realizate primele 2 grinzi, urmând să înceapă și execuția de predale și alte elemente prefabricate necesare acestui proiect", a transmis vineri CNAIR.

Înaintează și defrișările în afara fondului forestier, pentru începerea execuției secțiunii 3 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești.

Stadiul proiectului:

- defrișare în afara fondului forestier: 100% realizat,

- defrișare în fondul forestier național: 62 % realizat,

- studii arheologice: 100% realizat

- obținere acorduri și avize, în vederea eliberării Autorizației de Construire: 100%,

- amenajarea celor două organizări de șantier: 100% infrastructură, urmează montarea stațiilor de betoane și clădirilor pentru ateliere și birouri,

- realizare proiect tehnic pentru obținerea AC: 75%, termen de predare: 15.04.2024,

- operațiuni de deminare: 100%,

- realizare studii de teren: 100%

Subiecte în articol: tuneluri muntii carpati Daniela Alina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește