Antena 3 CNN Economic CNN: Wall Street face niște tranzacții cu adevărat ciudate

CNN: Wall Street face niște tranzacții cu adevărat ciudate

Andrei Paraschiv
5 minute de citit Publicat la 17:01 12 Iun 2025 Modificat la 17:02 12 Iun 2025
Prețurile aurului, argintului și platinei au înregistrat creșteri spectaculoase în acest an. Foto: Getty Images

Traderii de pe Wall Street, în căutarea profitului, își îndreaptă atenția către metalele prețioase, care ar putea deveni cele mai rentabile investiții ale momentului. Prețurile aurului, argintului și platinei au înregistrat creșteri spectaculoase în acest an, într-un context în care investitorii caută refugii sigure în fața incertitudinii generate de războiul comercial, scrie CNN.

Planul tarifar imprevizibil al Preşedintelui Donald Trump a creat turbulențe pe piețele financiare, determinând investitorii să-și mute o parte din capital către active considerate mai stabile. Deși aurul este, în mod tradițional, principalul refugiu, cererea s-a extins și către alternative mai puțin sigure, precum argintul și platina.

Piața metalelor prețioase reflectă clar această tendință: aurul a crescut cu 27,5%, argintul cu 24%, iar platina cu un uimitor 36% de la începutul anului.

În același timp, indicele S&P 500, care a avut un avans de 23% în 2023 și 24% în 2022, a înregistrat o creștere de sub 3% anul acesta. Piața obligațiunilor, de obicei stabilă, a devenit neobișnuit de volatilă, iar dolarul american s-a depreciat după o creștere de 7% în anul precedent.

Pe fondul acestei instabilități – volatilitate în obligațiuni și slăbiciune a dolarului – investitorii s-au reorientat către opțiuni mai neobișnuite, precum argintul și platina, văzute ca un scut împotriva incertitudinilor globale.

"Aceste dinamici i-au împins pe investitori să-și diversifice portofoliile, renunțând la instrumentele clasice și orientându-se către active tangibile", a explicat Ole Hansen, șeful strategiei pentru materii prime la Saxo Bank.

"Aurul rămâne refugiul principal al pieței. Totuși, cu cererea pentru lingouri stagnând și investitorii în căutarea unui nou impuls, am observat un interes tot mai mare pentru argint și platină", a adăugat el.

Creșterile abrupte ale prețurilor la argint și platină în ultimele săptămâni au fost alimentate atât de cererea crescută din partea investitorilor, cât și de restricțiile de ofertă. Hansen a remarcat că aceste metale oferă "o protecție rațională împotriva instabilității politice și financiare".

"Spre deosebire de obligațiunile suverane sau monedele naționale, metalele prețioase nu au risc de contrapartidă și nu sunt legate de ratingurile de credit ale statelor. Chiar dacă nu anticipăm un nou vârf istoric în viitorul apropiat, fundamentele macroeconomice susțin o perspectivă favorabilă pentru aceste active", a subliniat Hansen.

În plus, creșterea prețurilor a fost alimentată și de valul speculativ, conform lui Steve Sosnick, strateg șef la Interactive Brokers. Investitorii s-au grăbit să intre pe piață pentru a profita de trendul ascendent.

Un sondaj al Bank of America, realizat în luna mai printre administratorii de fonduri globale. a arătat că aurul a fost, pentru a doua lună consecutiv, cea mai aglomerată tranzacție, depășind acțiunile din sectorul tehnologic care au dominat în ultimii doi ani.

Aur

În primul trimestru al anului, aurul a înregistrat cea mai mare rentabilitate din 1986, cu o creștere de 27,5% până în prezent, după un avans similar de 27% anul trecut.

Prețul aurului a fost susținut de temerile legate de perspectivele comerciale incerte și a depășit pentru scurt timp, în aprilie, pragul de 3.500 de dolari. Miercuri, aurul se tranzacționa în jurul valorii de 3.350 de dolari. La momentul scriereii acestui articol, aurul se situează la 3.389 de dolari, potrivit perechii XAUUSD (Aur-Dolar) de pe Tradingview.

Aurul este privit ca o investiție stabilă și un mijloc eficient de protecție împotriva inflației, investitorii contând pe capacitatea acestuia de a-și păstra valoarea în perioade de criză. Creșterea cererii din partea băncilor centrale, inclusiv cele din India și China, a jucat un rol important în evoluția prețului, conform Consiliului Mondial al Aurului.

Un alt factor-cheie a fost deprecierea dolarului american – indicele dolarului a scăzut cu aproape 9% în acest an, ceea ce a făcut ca aurul să devină mai accesibil pentru investitorii străini.

"Aurul se menține peste nivelul de 3.300 de dolari, sprijinit de riscurile geopolitice, incertitudinile comerciale și slăbiciunea dolarului", a precizat Peter A. Grant, vicepreședinte și strateg senior la Zaner Metals.

Argint

Argintul a urmat evoluția aurului, înregistrând o creștere de 24% în acest an, după un avans de 21% în 2024. Săptămâna aceasta, prețul argintului a depășit 36 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2012.

Michael DiRienzo, președinte al Silver Institute, a declarat pentru CNN că această evoluție a fost determinată de cererea industrială în creștere și de incertitudinile economice.

"În vremuri de nesiguranță economică, investitorii se refugiază în active solide precum argintul", a spus el, subliniind că argintul tinde să urmeze tendințele aurului.

Folosirea largă în industrii precum tehnologia, energia solară și electronicele a dus la o cerere ridicată, amplificată de incertitudinile comerciale.

"Argintul are o dublă utilitate: este atât un metal industrial, cât și un metal prețios. Această dublă cerere contribuie la creșterea prețurilor", a explicat DiRienzo.

Firma de analiză CPM Group anticipează că, pe fondul cererii mixte din industrie și din partea investitorilor, argintul ar putea atinge noi maxime istorice.

Argintul poate fi accesat atât prin achiziții fizice (lingouri, monede), cât și prin fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri). iShares Silver Trust a crescut cu 25% anul acesta, iar SPDR Gold Trust a avansat cu 27%.

Sosnick consideră că investitorii speculativi contribuie la această creștere, în încercarea de a beneficia de raliu.

Platina

Platina a atras, la rândul său, atenția investitorilor ca o alternativă mai accesibilă decât aurul. După o scădere de aproape 10% în 2024, platina a crescut cu 36% în acest an, atingând în această săptămână peste 1.200 de dolari – cel mai înalt nivel din 2021. La momentul scrierii acestui articol, platina se situează la preţul de 1.265 de dolari, potrivit perechii XPTUSD (Platină-Dolar) de pe Tradingview.

Jonathan Krinsky, analist la BTIG, a remarcat că platina începe să recupereze decalajul față de aur, fiind într-o fază de "ieșire din umbră".

Platina este folosită în industria auto și în producția de bijuterii, iar creșterea prețului a fost determinată în principal de un deficit anticipat pentru al treilea an consecutiv, potrivit Consiliului Mondial pentru Investiții în Platină.

"Deficitul prognozat este alimentat de cererea din sectorul auto și de interesul crescând al consumatorilor chinezi pentru bijuterii și investiții în platină", a explicat Ole Hansen.

Analiștii de la Bank of America au remarcat, de asemenea, o revenire a cererii din partea bijutierilor, în special în China, după o perioadă de scădere.

"Creșterea accelerată a aurului îi determină pe bijutieri să caute alternative, ceea ce reprezintă o schimbare de direcție față de tiparele istorice", au concluzionat analiștii.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole