Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a spus joi, în conferința de presă susținută de Ilie Bolojan, că Guvernul a aprobat o majorare de 6,5% pentru bugetele a 47 de companii. Mai mult, Guvernul a aprobat și ocuparea unor posturi vacante. Deși anunțul vine după ce Ilie Bolojan a spus că „România are printre cele mai mici venituri din UE, dar printre cele mai mari cheltuieli salariale”, Dogioiu spune că aceste companii „sunt pe profit, nu pe pierdere”.
Potrivit unui comunicat al Executivului, cei 47 de operatori economici aflaţi în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice locale din 22 de judeţe îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii: apă-canal (29 de companii), salubritate (4 companii), transport (10 companii), la care se adaugă un parc industrial, două aeroporturi (Cluj şi Iaşi) şi Baza de tratament Ocna Mureş, potrivit Agerpres.
„Impactul măsurilor luate este de 168,7 milioane lei, respectiv: 83,1 milioane lei reprezintă majorări salariale în limita maximă a indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2026 (43 operatori, 49,3% din total); 66,4 milioane lei reprezintă cheltuieli aferente celor 1.241 de posturi vacante care vor fi ocupate (33 operatori, 39,4% din total); 18,3 milioane lei reprezintă cheltuieli aferente posturilor nou-înfiinţate (11,2% din total) în cuantum de 376”, se mai arată în comunicat.
Dogioiu a subliniat că aceste companii sunt „pe profit”.
„Sunt companii pe profit, nu pe pierdere. Guvernul a decis să accepte o majorare de 6,5% a bugetelor lor și ocuparea unor posturi vacante”, a răspuns Ioana Dogioiu.
Propunerea a fost făcută Guvernului de către Ministerul Dezvoltării și, printre companiile propuse, se află Apavil din Vâlcea, Multi-Trans din Covasna, Compania de apă Arad, Apă Canal ilfov, potrivit Profit.ro.
Și angajații Romgaz vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026, în condițiile în care compania derulează în 2026 cel mai mare program de investiții din istoria societății, de aproximativ 5,6 miliarde lei.
Guvernul a enumerat proiectul Neptun Deep, finalizarea centralei Iernut și acordul de principiu cu Azomureș privind preluarea activităţii operaţionale a producătorului de îngrăşăminte chimice.
În Memorandumul adoptat vineri, 8 mai, se precizează că Romgaz se poziționează ca lider investițional în perioada ianuarie 2022–2025, realizând aproximativ 52% din valoarea totală a investițiilor cumulate ale principalelor 5 companii de stat din energie (ROMGAZ, Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Transelectrica).
În conferința de presă, Ilie Bolojan a spus „România are printre cele mai mici venituri din UE, dar printre cele mai mari cheltuieli salariale”.
„Avem o situație în care România are printre cele mai mici venituri fiscale din țările UE, dar printre cele mai mari cheltuieli salariale în sectorul bugetar. Deci avem venituri mai mici decât celelalte țări UE, dar cheltuieli în pondere mare. Practic, din fiecare leu colectat, 39% acoperă salariile din sectorul bugetar”, a subliniat el.
În plus, el a spus că pentru a crește salariile din 2027, există două posibilități: „o corecție de amplitudine mică sau, dacă se doresc corecții și creșteri mai mari, singura soluție este să reducem baza de cheltuieli publice, deci reduceri de personal unde nu este justificat, ca să poți să îi plătești mai bine pe cei care lucrează mai bine”.